UN ANGAJAT AL SECTORULUI POLIȚIEI DE FRONTIERĂ AEROPORTUL INTERNAȚIONAL CHIȘINĂU A FOST CONDAMNAT PENTRU CORUPERE PASIVĂ

Data:
Mar 16, 2023

Instanța l-a recunoscut vinovat pe polițist de comiterea infracțiunii de corupere pasivă, fiindu-i aplicată o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani cu suspendare  și cu amendă de 300 000 lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice cu statut special în cadrul Ministerului Afacerilor Interne și organele subordonate acestuia pe un termen de 7 ani.

Cauza penală a fost pornită pe 23 iunie 2021, în urma autosesizării organului de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție. Cunoscând că victima nu a respectat regimul de autoizolare, inculpatul a pretins și primit prin estorcare bani ce nu i se cuvin, în sumă de 50 Euro, pentru a nu verifica autenticitatea testului Covid prezentat.

Urmărirea penală în prezenta cauză penală a durat aproximativ 6 luni, inculpatul nu și-a recunoscut vina, iar judecarea acesteia a durat aproximativ 1 an și 3 luni. Totodată, mijloacele bănești obținute din infracțiune (în sumă de 50 Euro) au fost confiscate și trecute forțat și gratuit în proprietatea statului. Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.  

Amintim că pe 29 septembrie 2021, cincisprezece angajați ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră au ajuns în atenția CNA și a procurorilor anticorupție, fiind cercetați, în cadrul unui dosar complex, pornit pe 23 iunie 2021, care cuprinde în total 59 de episoade, dintre care 38 de pretindere de mită și 21 de alte abateri contravenționale. Cauza a fost pornită în urma unor informații operative care au condus la identificarea întregii scheme de corupție, iar la documentarea ei au fost implicate subdiviziunile Serviciului de Informații și Securitate, dar și ale Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. 

Ca rezultat al acțiunilor operative, s-a constatat că angajații Sectorului de Poliție de Frontieră «Aeroportul Internațional Chișinău», fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în contextul restricțiilor impuse de situația epidemiologică, au creat și implementat o schemă de obținere ilicită a mijloacelor bănești de la pasagerii care plecau din țară și în privința cărora apăreau suspiciuni de deținere și prezentare a testului PCR «COVID-19» cu semne de falsificare. Astfel, polițiștii implicați în serviciu ar fi acceptat și primit sistematic de la cetățenii care traversau frontiera RM pe sensul «ieșire» sume cuprinse între 50-100 de euro. 

De asemenea, s-a mai stabilit că, angajații IGPF, implicați în serviciu, ar fi extorcat bani de la diverse persoane, atât cetățeni moldoveni, cât și străini, care intenționau să traverseze frontiera de stat a Republicii Moldova prin «Aeroportul Internațional Chișinău», pe sensul «ieșire», pentru a nu le întocmi procese verbale cu privire la încălcarea regulilor de izolare. Contra unor remunerări ilicite, aceștia nu întocmeau procese verbale pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire şi combatere a bolilor epidemice, a măsurilor de sănătate publică, stabilite de autorităţile competente și pentru încălcarea regulilor de ședere în Republica Moldova.

 UN ANGAJAT AL SECTORULUI POLIȚIEI DE FRONTIERĂ AEROPORTUL INTERNAȚIONAL CHIȘINĂU A FOST CONDAMNAT PENTRU CORUPERE PASIVĂ
Federatia de padel
BNRM