PRIMARUL GENERAL, ION CEBAN, SE AFLĂ LA STRASSBOURG, UNDE PARTICIPĂ LA CONGRESUL AUTORITĂȚILOR LOCALE ȘI REGIONALE

Data:
Mar 25, 2024

Primarul General, Ion Ceban, se află zilele acestea în vizită oficială la Strassbourg, Franța, unde participă la lucrările Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, împreună cu alți reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).

Luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, Ion Ceban a precizat că la Strassbourg are programate mai multe ședințe și întrevederi.

„Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei este platforma unde abordăm subiecte referitor la drepturile autorităților locale și unde putem discuta cu parteneri europeni despre situația de acasă”, a specificat edilul.

Ion Ceban a pregătit pentru evenimentul de la Strasbourg mai multe rapoarte despre situația din țară și din Capitală. „În calitate de vicepreședinte CALM și de Primar General al Capitalei, am pregătit rapoarte pe diverse domenii. Este vorba despre situația actuală a APL-urilor din Republica Moldova și despre problemele cu care se confruntă, dar și solicitările pe care le au colegii mei”.

Totodată, Primarul General intenționează să informeze Forul despre situația municipiului Chișinău sub aspect economic, despre presiunile financiare și blocajele dictate, dar și despre mersul reformelor din țară, inclusiv cele din sistemul justiției din Republicii Moldova”.

PRIMARUL GENERAL, ION CEBAN, SE AFLĂ LA STRASSBOURG, UNDE PARTICIPĂ LA CONGRESUL AUTORITĂȚILOR LOCALE ȘI REGIONALE
Federatia de padel
BNRM