PRIM-MINISTRUL NATALIA GAVRILITA A DISCUTAT CU AMBASADORUL AUSTRALIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Apr 01, 2022
Prim-ministra Natalia Gavrilița l-a primit astăzi pe ambasadorul Australiei în Republica Moldova, cu reședință la Kiev, Bruce Kevin Jeffrey Edwards. În contextul marcării aniversării a 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice. Părțile au vorbit despre posibilitățile de activizare a dialogului moldo - austriac, dar și intensificarea parteneriatului în vederea sprijinirii sectoarelor afectate de conflictul armat din Ucraina.
Șefa Executivului a vorbit despre impactul economic și social al războiului, menționând că Guvernul mizează și în continuare pe sprijinul comunității internaționale, inclusiv din partea Australiei, în gestionarea fluxurilor de refugiați și identificarea resurselor financiare suplimentare pentru depășirea crizei.
De asemenea, prim-ministra a reiterat interesul țării noastre pentru consolidarea cooperării comercial-economice dintre cele două state prin deschiderea pieței australiene pentru produsele moldovenești, dar și intensificarea relațiilor investiționale.
La rândul său, ambasadorul Australiei a afirmat că pledează pentru intensificarea colaborării dintre cele două state, menționând că țara sa va susține dezvoltarea Republicii Moldova pe termen lung și se va implica în acțiunile autorităților ce au drept scop îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor.
Direcţia comunicare și protocol
Guvernul Republicii Moldova
Chișinău, Piața Marii Adunări Naționale, 1