PREMIERUL GAVRILIȚA, LA STĂUCENI:„NE DORIM LOCALITĂȚI PENTRU OAMENI, CU CONDIȚII BUNE DE TRAI ȘI SERVICII PUBLICE ACCESIBILE"

Data:
Dec 08, 2021

Premierul Gavrilița, la Stăuceni:„Ne dorim localități pentru oameni, cu condiții bune de trai și servicii publice accesibile" 

Aflată într-o vizită de lucru în comuna Stăuceni, prim-ministrul Natalia Gavrilița a purtat o discuție cu primarul localității și cu angajații din Primărie.  

Primarul comunei, Alexandru Vornicu, a mulțumit premierului pentru vizită, menționând că e prima de acest gen a unui șef de Guvern în cei 30 de ani de independență. Edilul a subliniat că deciziile aprobate de Cabinetul de miniștri vor contribui substanțial la dezvoltarea comunității. „În cazul localității noastre, Fondul Rutier constituie 1,4 milioane de lei, fapt care va permite renovarea mai multor drumuri locale", a spus Alexandru Vornicu.

În cadrul discuțiilor cu administrația publică locală, au fost abordate problemele pe care le confruntă, dar și inițiativele care urmează a fi implementate. 

Șefa Executivului a apreciat gradul înalt de vaccinare a populației din Stăuceni - circa 68%, cea mai înaltă din țară,  și modul în care sunt puse în practică numeroase proiecte cu impact benefic pentru cetățeni.

„Atunci când am aflat că în Stăuceni este înregistrată cea mai mare rată de vaccinare, am ținut neapărat să vin personal și să vă felicit. Guvernul are încredere în administrația publică locală, apreciază comunitățile care depun efort pentru a se dezvolta. La rândul nostru, susținem pe deplin dezvoltarea locală, astfel ca toate satele și orașele să aibă condiții. În acest sens, pentru Fondul Rutier a fost prevăzut un buget dublu pentru autoritățile publice locale de nivelul întâi, în timp ce Fondul de Dezvoltare regională și locală va avea un buget de peste 770 milioane de lei. Aceste mijloace vor fi distribuite la nivel local pe criterii clare și transparente, în baza proiectelor înaintate de primării”, a declarat Natalia Gavrilița. 

 

 

 

PREMIERUL GAVRILIȚA, LA STĂUCENI:„NE DORIM LOCALITĂȚI PENTRU OAMENI, CU CONDIȚII BUNE DE TRAI ȘI SERVICII PUBLICE ACCESIBILE"
Federatia de padel
BNRM