PE PARCURSUL A 12 ORE SALVATORII SI POMPIERII AU LUCRAT NEÎNCETAT PENTRU A AJUTA OAMENII ÎN URMA PRECIPITAȚIILOR ABUNDENTE

Data:
Aug 11, 2022

Pe parcursul a 12 ore salvatorii și pompierii au lucrat neîncetat pentru a ajuta oamenii în urma precipitațiilor abundente.

Pe parcursul a 12 ore în timp de noapte angajații IGSU au lucrat neîncetat pentru a ajuta oamenii afectați în urma precipitațiilor abundente. În total, echipele de salvatori și pompieri au efectuat 42 de intervenții, dintre care 38 în municipiul Chișinău. Dintre acestea în 21 cazuri a fost pompată apa, iar în altele 19 au fost defrișați copacii doborâți de intemperie. Angajații IGSU au înlăturat acoperișul unui balcon căzut într-un apartament, care risca să traumatizeze persoane. Mai mult, o ambulanță blocată în noroi pe str. Varnița 16/1 din mun. Chișinău a fost tractată de salvatori pentru a-și putea continua drumul. Pentru înlăturarea efectelor precipitațiilor abundente în municipiul Chișinău au fost antrenate toate subdiviziunile IGSU. Astfel de pe 9 august în intervalul orelor 17:14– 04:48, 10 august, salvatorii au desfășurat neîncetat intervenții, reușind să ajungă la toate adresele unde au fost solicitați pentru deblocarea traseelor, defrișarea arborilor, dar și pomparea apei din subsolurile blocurilor de locuit. În total pentru lichidarea consecințelor ploilor abundente, în capitală au fost implicați 44 de angajați cu 13 unități de tehnică.

IGSU

 

 

PE PARCURSUL A 12 ORE SALVATORII SI POMPIERII AU LUCRAT NEÎNCETAT PENTRU A AJUTA OAMENII ÎN URMA PRECIPITAȚIILOR ABUNDENTE
Federatia de padel
BNRM