NOI MĂSURI PRIVIND TRANSPORTAREA ELEVILOR

Data:
Mar 14, 2024

Copiii care vor merge la o altă școală decât cea din localitatea de domiciliu și care se află la o distanță mai mare de 2 km vor fi asigurați cu  transport gratuit. Totodată, cadrele didactice care vor însoți elevii pe durata deplasării la instituțiile de învățământ cu unitățile de transport școlar vor beneficia de un spor cu caracter specific. Noile prevederi se conțin în modificările la Regulamentul privind transportarea elevilor și au fost aprobate, astăzi, de către cabinetul de miniștri.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a menționat că măsurile au scopul de a îmbunătăți regulile de transportare a elevilor cu autobuzele școlare, dar și de a asigura accesul la studii de calitate pentru fiecare copil.,,Sunt părinți care-și doresc o școală mai bună pentru copii, dar nu pot beneficia de transport gratuit care să treacă prin localitatea lor. Considerăm că acest lucru îngrădește dreptul copiilor de a accesa servicii mai bune de educație”, a spus Dan Perciun.

O altă modificare vizează posibilitatea contractării de către fiecare instituție de învățământ a unităților de transport ale agenților transportatori licențiați în domeniu. De asemenea, pentru transportarea elevilor pot fi utilizate autobuze și microbuze aflate în proprietatea instituției de învățământ, nu doar a celor aflate în gestiunea organelor locale de specialitate în domeniul învățământului sau a autorității administrației publice locale. 

În prezent, în 451 instituții de învățământ din țară sunt transportați copii din 1 112 localități. Dintre aceștia, peste 700 sunt transportați la grădinițe, circa 20.000 la gimnaziu și peste 3.000 la liceu. Transportarea elevilor este asigurată de 412 autobuze școlare și 89 de unități de transport folosite prin contract cu agenți transportatori.

 

NOI MĂSURI PRIVIND TRANSPORTAREA ELEVILOR
Federatia de padel
BNRM