MINISTRUL NICU POPESCU A PRIMIT VIZITA DE RĂMAS A AMBASADOAREI REPUBLICII FEDERALE GERMANIA

Data:
Jan 28, 2022

27 ianuarie 2022, Chișinău – Cu prilejul încheierii misiunii sale diplomatice la Chișinău, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a primit-o în vizită de rămas bun pe ambasadoarea Republicii Federale Germania, Angela Ganninger.

În cadrul întrevederii șeful diplomației Republicii Moldova a exprimat aprecierea autorităților pentru contribuția personală a diplomatului german la avansarea priorităților bilaterale.

„Mandatul doamnei ambasador a fost caracterizat de implementarea unor proiecte concrete pentru avansarea parcursului european ireversibil al țării noastre cât și prin vizitele reciproce ale președinților ambelor state.” – a spus vicepremierul Nicu Popescu.

În cadrul discuției, diplomații au salutat dezvoltarea relației comercial-economice dintre cele două țări, având în vedere că Germania este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali externi ai Republicii Moldova.

Biroul de presă

Serviciul diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

 

MINISTRUL NICU POPESCU A PRIMIT VIZITA DE RĂMAS A AMBASADOAREI REPUBLICII FEDERALE GERMANIA
Federatia de padel
BNRM