INVESTIȚII DE 150 DE MII DE EURO ÎN ȘCOLILE DIN REGIUNEA CAHUL

Data:
Jun 09, 2022

Investiții de 150 de mii de euro în școlile din regiunea Cahul. Peste 3.400 de elevi vor beneficia de laboratoare digitale noi 

Începând cu 1 septembrie, 3.424 de elevi din șase instituții de învățământ din sudul țării vor avea la dispoziție laboratoare digitale de ultimă generație, în care vor fi desfășurate ore, dar și diverse activități.

Investiția se ridică la 150 de mii de euro, urmând a fi procurate 60 de notebook-uri, 60 de calculatoare, precum și câte șase camere web, table interactive și imprimante multifuncționale. Cele șase instituții de învățământ au fost selectate după ce și-au depus dosarele la un concurs inițiat în cadrul proiectului „Tekwill în fiecare școală”.

Astfel, instituțiile din sudul țării care vor beneficia de laboratoare digitale noi sunt:Colegiul „Iulia Hașdeu” din orașul Cahul;Gimnaziul din satul Enichioi din raionul Cantemir;Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Cantemir;Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din orașul Cahul;precum și Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Leova.

Laboratoarele digitale vor fi complet echipate pentru studierea disciplinelor viitorului, oferind, în același timp, acces la tehnologii informaționale pentru elevii care nu au un calculator acasă. 

Fiecare dintre cele șase laboratoare digitale noi va avea o suprafață de circa 50 m2 și va fi împărțit în cinci zone distincte. Zona pentru profesori va fi dotată cu un ecran mare și o tablă interactivă, iar zona pentru elevi va fi echipată cu 20 de laptop-uri și calculatoare, precum și camere web. Totodată, alături de o zonă de imprimare și una de depozitare, fiecare laborator va avea o zonă creativă, amenajată cu o tablă și fotolii comode. 

În total, în noul an de învățământ, în țară urmează a fi deschise 19 laboratoare digitale noi. Acestea vor fi create în cadrul proiectului „Tekwill în fiecare școală”, dezvoltat în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, cu suportul partenerilor de dezvoltare:USAID Moldova, Suedia, EU4Moldova și PNUD Moldova. Scopul proiectului este transformarea educației din Republica Moldova și creșterea noilor generații care să răspundă provocărilor social-economice naționale și globale. 

În anul de studiu 2021-2022, 16 instituții de învățământ de pe întreg teritoriul țării, au beneficiat de laboratoare digitale. 

„EU4Moldova:Start-up City Cahul” este implementat de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia.

 

INVESTIȚII DE 150 DE MII DE EURO ÎN ȘCOLILE DIN REGIUNEA CAHUL
Federatia de padel
Global Media