GUVERNUL A APROBAT STRATEGIA DE DEZVOLTARE A MANAGMENTULUI FINANȚELOR PUBLICE PENTRU URMATORII 8 ANI

Data:
Feb 22, 2023

22 februarie 2023, Chișinău – Executivul a aprobat proiectul Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice pentru anii 2023-2030. Strategia are ca scop sporirea eficienței, performanța și transparența finanțelor publice.

„În acest sens, este necesar de a implementa plenar o guvernanță sănătoasă a finanțelor publice, dar și de a aplica o cooperare mai strânsă între toți actorii implicați pe segmentul finanțelor publice”, a precizat ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu.

Documentul conține direcții strategice de intervenție care vizează îmbunătățirea cadrului fiscal, consolidarea procesului de planificare, execuție și raportare a finanțelor publice, creșterea veniturilor, consolidarea sistemului de achiziții publice și îmbunătățirea controlului intern prin creșterea transparenței și a responsabilității, în rezultat asigurându-se o creștere economică accelerată și durabilă. 

Strategia de dezvoltare a managementului finanțelor publice pentru anii 2023-2030 continuă lanțul logic al reformelor deja implementate sau inițiate în ultima perioadă.

Proiectul poate fi consultat aici https://bit.ly/3Z7Xomh

Pentru detalii suplimentare, contactați Serviciul comunicare al Ministerului Finanțelor - tel:022 26 27 86, email:presa@mf.gov.md, cristina.nicolau@mf.gov.md.

Direcţia comunicare și protocol
Guvernul Republicii Moldova

GUVERNUL A APROBAT STRATEGIA DE DEZVOLTARE A MANAGMENTULUI FINANȚELOR PUBLICE PENTRU URMATORII 8 ANI
Federatia de padel
BNRM