GUVERNUL A APROBAT LISTA OBIECTELOR DE UZ PERSONAL, INTRODUS FĂRĂ ACHITAREA DREPTURILOR DE IMPORT, LA REVENIREA CETĂȚENILOR CU TRAIUL ÎN RM

Data:
Oct 06, 2022

Guvernul a aprobat lista obiectelor de uz personal, introduse fără achitarea drepturilor de import, la revenirea cetățenilor cu traiul în RM.

Cetățenii care revin cu traiul în Republica Moldova vor putea aduce în țară mai multe bunuri de uz personal fără achitarea drepturilor de import. Obiectele de uz personal nu trebuie să indice, prin natură sau cantitate, faptul că sunt importate în vederea comercializării. Normele în acest sens au intrat în vigoare la data de 1 octombrie curent, iar lista obiectelor de uz personal care pot fi introduse pe teritoriul țării, fără achitarea drepturilor de import, a fost aprobată, astăzi, de Guvern. 

De scutirea la importul bunurilor, vor putea beneficia cetățenii Republicii Moldova care au atins vârsta de 18 ani, dispun de permis de ședere permanentă sau provizorie în afara țării sau orice alt document emis de autoritățile statului străin, care certifică stabilirea cu traiul pe teritoriul respectivului stat. De asemenea, este necesară dovada de aflare cel puțin 48 de luni cumulativ în afara Republicii Moldova, de la data depunerii cererii pentru introducerea bunurilor personale. 

În cazul introducerii unui vehicul, supus scutirii, este necesară deținerea permisului de conducere valabil. 

Toate bunurile supuse scutirii și indicate în cererea care urmează a fi depusă la Serviciul Vamal vor fi introduse pe teritoriul Republicii Moldova prin intermediul aceluiași punct de trecere a frontierei, indiferent de modul de transportare a acestora, în termen de trei luni din data comunicării actului administrativ favorabil, emis de către Serviciul Vamal. 

Lista obiectelor de uz personal, scutite de achitarea drepturilor de import, poate fi consultată în textul Hotărârii:https://bit.ly/3SSigKo

Guvernul Republicii Moldova

 

GUVERNUL A APROBAT LISTA OBIECTELOR DE UZ PERSONAL, INTRODUS FĂRĂ ACHITAREA DREPTURILOR DE IMPORT, LA REVENIREA CETĂȚENILOR CU TRAIUL ÎN RM
Federatia de padel
BNRM