Franța și-a reafirmat sprijinul pentru agenda de reforme propusă de autorități
Nov 14, 2021
În cadrul vizitei de la Paris, șeful diplomației Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Clément Beaune, secretarul de stat pentru afaceri europene al Ministerului pentru Europa și afaceri europene al Franței. Oficialii au discutat despre agenda europeană și pregătirea Summit-ului Parteneriatului Estic care va fi desfășurat în luna decembrie a acestui an.
„Pentru pregătirea acestui summit voi participa luni, la Bruxelles, la reuniunea miniștrilor de externe ai statelor Parteneriatului Estic. De asemenea, în contextul deținerii de către Franța de la 1 ianuarie 2022 a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, mi-am exprimat speranța semnării acordului de liberalizare a tarifelor de roaming cu statele din Parteneriatul Estic în beneficiul cetățenilor noștri” – a spus ministrul Nicu Popescu.
La întrevedere a fost apreciată cooperarea cu Agenția Franceză pentru Dezvoltare prin intermediul căreia sunt propuse spre realizare proiecte concrete pentru modernizarea Republicii Moldova:interconexiunile electrice și eficiența energetică, irigarea și reîmpădurirea, alimentarea cu apă și sistemele de canalizare.
Partenerii francezi vor continua să împărtășească experiența și bunele practici în domeniul securității cibernetice, stârpirea corupției de nivel înalt, reforma justiției, transparentizarea sectorului public și în alte domenii.
Oficialii au efectuat și un schimb de opinii cu privire la actualitatea regională și internațională.
Totodată, vicepremierul Nicu Popescu a menționat că „La întrevederea președintei Maia Sandu și omologului său francez Emmanuel Macron, Franța și-a reafirmat sprijinul pentru agenda de reforme propusă de autorități, consolidarea statului de drept, lupta împotriva corupției și consolidarea democrației, transformările benefice în parcursul european și necesare implementării Acordului de Asociere și zonei de liber schimb între Republica Moldova și Uniunea Europeană.”