DECIZIA CSE:AJUTOARELE UMANITARE PENTRU REFUGIAȚI VOR FI DISTRIBUITE PRIN INTERMEDIUL UNUI DEPOZIT GESTIONAT DE GUVERN

Data:
Mar 03, 2022

Un depozit, unde vor fi stocate donațiile și ajutoarele umanitare pentru refugiații din Ucraina, va fi deschis în cadrul întreprinderii cooperatiste de comerț exterior Moldcoopimpex a Moldcoop. Gestiunea ajutoarelor umanitare se va face de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi de membrii Comisiei pentru Situații Excepționale. 

O altă decizie a CSE vizează Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), care va monitoriza în mod constant stocurile de medicamente, consumabile și dispozitive medicale disponibile în Republica Moldova. Un raport tematic urmează a fi expediat săptămânal în adresa Comisiei Situații Excepționale și a Centrului Unic de Gestionare a Crizei. La fel, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale va expedia, săptămânal, un raport detaliat cu privire la ajutoarele umanitare de medicamente, consumabile și dispozitive medicale autorizate de aceasta. 

Totodată, comisia a stabilit un șir de condiții speciale de oferire a ajutoarelor umanitare de medicamente, consumabile și dispozitive medicale, beneficiarilor de ajutoare umanitare care se află în Ucraina. Membrii CSE au decis că donatori pot fi persoane juridice înregistrate în Republica Moldova, iar scoaterea din țară a ajutoarelor umanitare de medicamente, consumabile și dispozitive medicale se va face cu permisiunea în scris a Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM). 

În legătură cu necesitatea gestionării unui flux sporit de refugiați din Ucraina, membrii CSE au decis să completeze numărul de angajați cu statut special în cadrul Biroului Migrație și Azil al Ministerului Afacerilor Interne.

Direcţia comunicare și protocol

Guvernul Republicii Moldova

Chișinău, Piața Marii Adunări Naționale, 1

 

DECIZIA CSE:AJUTOARELE UMANITARE PENTRU REFUGIAȚI VOR FI DISTRIBUITE PRIN INTERMEDIUL UNUI DEPOZIT GESTIONAT DE GUVERN
Federatia de padel
BNRM