CINCI ECHIPE CANINE A POLIȚIEI DE FRONTIERĂ S-AU REMARCAT PRINTR-O ACTIVITATE INTENSĂ ÎN ANUL 2022

Data:
Feb 15, 2023

Poliția de Frontieră prezintă topul rezultatelor de activitate pentru anul 2022, care a avut la bază îmbunătățirea și eficientizarea procedurilor de operare, dar și consolidarea capacităților instituționale pe dimensiunea de securitate a granițelor Republicii Moldova.

Șapte descoperiri ale unor fapte de trafic ilegal de bunuri și alte 36 de misiuni active în cadrul unor operațiuni comune cu colegii din Poliție au fost înregistrate de către echipele canine ale Poliției de Frontieră pe parcursul anului 2022. Astfel, cu participarea câinilor de serviciu au fost depistate cca 10 mii pachete cu țigări, 230 kg de tutun pentru narghilea, cca 50 de cartușe, marfă nedeclarată, persoane care au încălcat frontiera de stat, dar și făptașii unor furturi din localitățile de frontieră.

Totodată, în subdiviziunile de frontieră, polițiștii de frontieră în comun cu patrupezii au acordat ajutorul practic și controale tematice în 52 de activități de serviciu. 

În grija și responsabilitatea Poliției de Frontieră sunt circa 70 de câini de serviciu. În anul precedent s-au evidențiat printr-o activitate intensă și cu rezultate remarcabile - echipa canină de la SPF Ungheni (chinolog Constantin Pagu și patrupedul CASH), echipa canină de la SPF Giurgiulești (chinolog Ion Balușca și patrupedul NERO), echipa canină de la SPF Otaci (chinolog Grigore Susac și patrupedul ĂMI), echipa canină de la SPF Frășinești (chinolog Pavel Mușchei și patrupedul BRUNO) și echipa canină de la SPF Tudora-2 (chinolog Andrei Pîntea și patrupedul FLACH, care din cauza unei boli virale câinele de serviciu a decedat la început de acest an).

Dezvoltarea chinologiei în Poliția de Frontieră reprezintă o directivă importantă din agenda priorităților instituționale. În acest sens, pentru anul curent sunt propuneri de mărire a numărului de echipe canine, îmbunătățirea condițiilor de lucru cu patrupezii de serviciu prin ajustarea bazei materiale de instruire, antrenarea în cât mai multe operațiuni, echiparea corespunzător și cu tot strictul necesar, etc. 

 

 

CINCI ECHIPE CANINE A POLIȚIEI DE FRONTIERĂ S-AU REMARCAT PRINTR-O ACTIVITATE INTENSĂ ÎN ANUL 2022
Federatia de padel
BNRM