CARAVANA EUROPEANA PORNESTE LA DRUM. PRIMUL EVENIMENT VA AVEA LOC LA UNGHENI

Data:
May 13, 2022

În cadrul Zilelor Europei, Caravana Europeană va ajunge la Ungheni, Soroca și Ștefan Vodă, unde vor avea loc târguri, prezentări, precum și concerte cu participarea Vali Boghean Band. Evenimentele sunt organizate cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. 

Prima destinație a Caravanei Europene va fi orașul Ungheni. Pe 15 mai, în parcul Micul Cluj va fi organizat un târg de produse autohtone:legume, fructe proaspete și uscate, vinuri, levănțică. 

În cadrul evenimentului, va avea loc prezentarea proiectelor de succes și a oportunităților de finanțare din partea Uniunii Europene și a Băncii Europene de Investiții, precum și discuții deschise cu beneficiarii proiectului „Livada Moldovei”. 

Localnicii vor avea posibilitatea de a cunoaște mai multe despre oportunitățile de finanțare. Printre oaspeții care vor fi prezenți la eveniment se numără Alberto Carlei, șeful reprezentanței Băncii Europene de Investiții în Republica Moldova.

În paralel, vor fi organizate activități pentru copii, iar ziua va culmina cu un concert marca Vali Boghean Band. 

Caravana Europeană va ajunge pe 22 mai la Soroca, iar pe 5 iunie - la Ștefan Vodă. 

„Livada Moldovei” este o linie de credit de 120 de milioane de euro, care sprijină activitățile întregului lanț valoric horticol, de la producere și procesare până la ambalare și comercializare. Programul este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Băncii Europene de Investiții. 

 

CARAVANA EUROPEANA PORNESTE LA DRUM. PRIMUL EVENIMENT VA AVEA LOC LA UNGHENI
Federatia de padel
BNRM