CABINETUL DE MINIŞTRI A APROBAT PLANUL DE ACȚIUNI AL GUVERNULUI PENTRU ANUL 2024

Data:
Nov 22, 2023

Cabinetul de miniștri a aprobat Planul de acțiuni al Guvernului pentru anul 2024

22 noiembrie 2023, Chișinău - Cabinetul de miniștri a aprobat documentul de planificare a activității Guvernului pentru anul viitor. Planul include acțiuni concrete pentru realizarea obiectivelor stabilite în Programul de activitate al Guvernului „Moldova prosperă, sigură, europeană” și în Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova Europeană 2030”.

În total, pentru anul 2024, sunt planificate 546 de acțiuni, iar aproximativ jumătate din ele țin de realizarea criteriilor de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană. Acțiunile cu relevanță UE au crescut cu 33% comparativ cu anul 2023, majoritatea din ele vizând proiecte de transpunere în legislația națională a acquis-ului comunitar. 

Planul stabilește termenul de realizare a fiecărei acțiuni, costurile necesare, autoritatea responsabilă și secretarii de stat care vor asigura îndeplinirea calitativă a acțiunilor proiectate. Executarea Planului de acțiuni al Guvernului va fi monitorizată lunar de Cancelaria de Stat, prin intermediul unui sistem electronic, în baza informațiilor actualizate de autorități, în timp real. 

 

CABINETUL DE MINIŞTRI A APROBAT PLANUL DE ACȚIUNI AL GUVERNULUI PENTRU ANUL 2024
Federatia de padel
BNRM