135 DE CONTRIBUABILI DIN DOMENIUL SALOANELOR COSMETICE ȘI DE FRUMUSEȚE, VIZITAȚI ÎN CADRUL UNUI PROGRAM DE CONFORMARE VOLUNTARĂ

Data:
Dec 15, 2023

135 de contribuabili din domeniul saloanelor cosmetice și de frumusețe, vizați în cadrul unui program de conformare voluntară.

Serviciul Fiscal de Stat a aplicat măsuri de conformare voluntară, în perioada iulie-septembrie 2023, în privința a 135 de contribuabili din domeniul saloanelor cosmetice și de frumusețe, manifestate prin ieșiri la fața locului și efectuarea vizitelor fiscale, inclusiv cu familiarizarea contribuabililor despre efectele negative a muncii ne(sub)declarate și necesitatea utilizării echipamentelor de casă și control la efectuarea decontărilor cu populația, precum și urmările negative aferente încălcării raporturilor de muncă și sancțiunile care parvin.

În rezultatul acțiunilor de conformare întreprinse s-a stabilit că:64 % de contribuabili din domeniul prestării serviciilor (frizerii, saloane estetice, de masaj și întreținere corporală) au majorat cu mai mult de 10% salariul mediu lunar calculat în perioada L/08-09 anul 2023 față de salariul mediu lunar calculat pentru primele 7 luni ale anului 2023;

68 de contribuabili din domeniul „salon cosmetic și saloanelor de frumusețe” au majorat obligațiile fiscale calculate cu 29,6% în perioada iulie-septembrie 2023 comparativ perioada martie- iunie 2023, iar 25 de contribuabili au înregistrat micșorarea obligațiilor calculate cu 30%.

În prezent, SFS continuă acțiunile de conformare față de contribuabilii care nu s-au conformat benevol și nu și-au schimbat comportamentul fiscal. La finalizarea programului de conformare menționat, în cazul ignorării de către contribuabili a recomandărilor autorității fiscale privind îmbunătățirea indicatorilor fiscali, Serviciul Fiscal de Stat își rezervă dreptul de aplicare a măsurilor de conformare forțată.

Serviciul Fiscal de Stat recomandă tuturor contribuabililor să se conformeze prevederilor legislației în vigoare, prin utilizare echipamentelor de casă și control la  decontările bănești în numerar cu populația, declararea conformă a veniturilor și achitarea deplină și în termen a obligațiilor fiscale corespunzătoare.

135 DE CONTRIBUABILI DIN DOMENIUL SALOANELOR COSMETICE ȘI DE FRUMUSEȚE, VIZITAȚI ÎN CADRUL UNUI PROGRAM DE CONFORMARE VOLUNTARĂ
Federatia de padel
BNRM