UN CONAȚIONAL CERCETAT PENAL ÎNTR-UN CAZ DE ORGANIZARE A MIGRAȚIEI ILEGALE

Data:
Feb 17, 2023

Ar fi primit 8 800 dolari de la patru cetățeni ucraineni pentru a le facilita trecerea ilegală din Ucraina în Republica Moldova, prin aplicarea ștampilelor false în pașapoarte.

În rezultatul măsurilor speciale de investigații și de urmărire penală, întreprinse de către polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD în comun cu procurorii Procuraturii Taraclia, s-a stabilit că un cetățean moldovean organiza traversarea frauduloasă a frontierei moldo-ucrainene, prin ocolirea punctelor de trecere a frontierei de stat.  Documentarea cazului a avut loc pe parcursul ultimelor  trei luni. 

Din informațiile acumulate în dosarul penal, conaționalul ar fi pretins 8 800 dolari americani de la patru bărbați din Ucraina, ca ultimii să ajungă ilegal în Republica Moldova. Totodată, străinii aveau promisiunea că li se va legaliza aflarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin introducerea datelor în sistemul informațional al Poliției de Frontieră și aplicarea în pașapoarte a datierelor din gestiunea IGPF. 

Ca urmare a expertizei efectuate asupra ștampilelor aplicate în pașapoartele ucrainenilor a fost stabilit că nu aparțin Poliției de Frontieră a RM, fiind falsificate total.

Cercetările continuă în vederea elucidării circumstanțelor și identificării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale.

De menționat, cei patru cetățeni ai Ucrainei sunt solicitanți de azil pe teritoriul Republicii Moldova.

UN CONAȚIONAL CERCETAT PENAL ÎNTR-UN CAZ DE ORGANIZARE A MIGRAȚIEI ILEGALE
Federatia de padel
BNRM