UE ȘI PNUD SUSȚIN EFORTURILE DE INCLUZIUNE SOCIO-ECONOMICA A REFUGIAȚILOR, ÎN CADRUL INIȚIATIVEI "PRIMARII PENTRU CREȘTERE ECONOMICA"
Oct 05, 2022
UE și PNUD susțin eforturile de incluziune socio-economică a refugiaților, în cadrul inițiativei „Primarii pentru Creștere Economică”.
Uniunea Europeană (UE) acordă suport pentru 14 localități din Republica Moldova care găzduiesc refugiați din Ucraina, prin intermediul inițiativei „Primarii pentru Creștere Economică” (M4EG), implementată de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Sprijinul, în valoare totală de 290 mii de euro, include distribuirea unui lot de produse, care conține truse de prim-ajutor, aparate de uz casnic, mobilier, saltele, aparate de încălzit și echipamente IT. Totodată, va fi oferită oportunitatea pentru sute de refugiați de a participa într-un program de instruire în domeniul IT și a limbii române. Cursurile vor fi organizate până la sfârșitul acestui an în municipiul Bălți și în UTA Găgăuzia. Cunoștințele de limbă română și IT îi vor ajuta pe refugiați să se angajeze mai ușor.
„Autoritățile publice locale sunt în prima linie și au nevoie de sprijin suplimentar pentru integrarea pe piața muncii a persoanelor care fug din calea războiului din Ucraina. Susținerea oferită de Uniunea Europeană pentru ca refugiații să studieze limba romană și să fie consiliați de mediatori îi va ajuta să își găsească un loc de muncă decent și să se integreze în comunitățile locale. Prin această inițiativă, vom îmbunătăți capacitățile locale și infrastructura antreprenorială și vom stimula crearea de noi afaceri în regiunile Republicii Moldova”, a afirmat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.
„UE și PNUD își extind sprijinul pentru 14 comunități partenere, ca parte a inițiativei regionale UE/PNUD ‘Primarii pentru Creștere Economică’, prin susținerea eforturilor locale de a facilita incluziunea socio-economică a refugiaților ucraineni, prin asigurarea accesului la cursuri de limbă română. Suntem încrezători că aceste cursuri vor contribui la integrarea refugiaților în comunitățile-gazdă. În același timp, instruirea în domeniul IT îi va ajuta să obțină locuri de muncă decente și bine remunerate”, notează Dima Al-Khatib, Reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.
Totodată, în parcurile publice din cele 14 localități beneficiare ale programului de asistență va fi disponibil acces gratuit la Internet. Tot cu sprijinul UE, în cadrul primăriilor beneficiare va fi angajat câte un mediator care va facilita accesul refugiaților la informații privind serviciile disponibile pentru ei și se va implica în soluționarea unor probleme precum angajarea în câmpul muncii sau înscrierea copiilor la școală.
Localitățile vor beneficia și de suport în evaluarea acțiunilor întreprinse de primării pentru gestionarea fluxului de refugiați și susținerea acestora.
De asistență pentru susținerea refugiaților vor beneficia orașele Dondușeni, Drochia, Bălți, Telenești, Călărași, Ungheni, Ceadîr-Lunga, Cimișlia, Cărpineni, Leova, Cahul și satele Selemet, Copceac și Palanca.
Identificarea necesităților refugiaților s-a făcut în baza unei evaluări efectuate în 30 de localități care sunt membre ale inițiativei M4EG și care susțin cel mai mare număr de refugiați. Acestea au găzduit până în luna mai curent peste 1300 de familii din Ucraina, majoritatea fiind copii și femei. Potrivit evaluării, cele mai multe localități au semnalat necesități legate de achiziționarea produselor medicale și alimentare de primă necesitate, sprijin pentru angajarea în câmpul muncii și pentru școlarizarea copiilor.
„Primarii pentru Creștere Economică” este o inițiativă comună a UE și PNUD pentru a sprijini primarii și echipele acestora din regiunea Parteneriatului Estic. M4EG oferă resurse, rețele și oportunități de învățare pentru a explora noi traiectorii de creștere, pentru a face municipiile și orașele mai atractive pentru oameni și pentru investiții.
PNUD