TREI PERSOANE, DINTRE CARE ȘI UN INSPECTOR DE LA AST, REȚINUTE DE CNA ȘI PROCURORI ÎNTR-UN DOSAR DE CORUPȚIE

Data:
Aug 26, 2022

Un inspector din cadrul Agenției pentru Supraveghere Tehnică și două persoane intermediare fac obiectul unei anchete, desfășurate de CNA și procurorii anticorupție. Urmărirea a fost inițiată de organul de urmărire penală al Centrului Naţional Anticorupţie, în temeiul unei bănuieli rezonabile privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.324 alin. (2) lit.b) Cod penal – coruperea pasivă.

În conformitate cu materialele, administrate în cadrul procesului penal, rezultă că, începând cu luna iulie 2022 şi până în prezent, un inspector din cadrul AST ar fi pretins și primit 4 500 de euro pentru a semna procesul verbal de recepție finală a unui bloc locativ din or.Ialoveni, fără respectarea exigențelor esențiale. Banii ar fi fost primiți de la beneficiarul imobilului, printr-un intermediar, ambii fiind cercetați penal în dosarul de corupere.

În această dimineață, Centrul Național Anticorupție a desfășurat percheziții, în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora. Beneficiarul blocului de locuit, intermediarul și inspectorul AST au fost reținuți pentru 72 de ore.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, iar cercetările în acest caz continuă.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

 

 

 

TREI PERSOANE, DINTRE CARE ȘI UN INSPECTOR DE LA AST, REȚINUTE DE CNA ȘI PROCURORI ÎNTR-UN DOSAR DE CORUPȚIE
Federatia de padel
BNRM