TREI PERSOANE AU AVUT DE SUFERIT ÎN URMA ÎNCĂLCĂRII REGULILOR ANTIINCENDIARE
May 05, 2023
O deflagrație s-a produs în după amiaza zilei de 04 mai 2023 într-o gospodărie din localitatea Ocnița, raionul Ocnița. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:23. Potrivit informațiilor înregistrate, deflagrația a avut loc în urma unei scurgeri de gaz de la o butelie de tip propan butan. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori și pompieri.
Ajunși, aceștia au stabilit că în urma exploziei a fost deteriorat geamul locuinței cu suprafața de 120 m2. În urma incidentului, proprietara, o femeie în vârstă de 75 de ani a primit arsuri de gradul II în regiunea mâinilor și feței. Aceasta a fost preluată de către Serviciul asistență medicală urgentă și transportată în stare conștientă la Spitalul raional. Incendiu în locuință nu s-a produs. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști.
Un alt caz a fost înregistrat pe strada Evgheni Gudanov nr.28 din orașul Drochia, unde în urma unui incendiu au avut de suferit două peroane. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat în seara zilei de 04 mai la ora 22:47. Potrivit informațiilor înregistrate, incendiul a izbucnit într-o clădire părăsită cu suprafața de circa 450 m2. La fața locului a fost îndreptat un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au depistat în interiorul construcției cadavrul carbonizat al unei persoane, identitatea căreia urmează a fi stabilită. Totodată, pompieri au evacuat din interior, un bărbat în vârstă de 64 de ani, care a primit intoxicație cu monoxid de carbon. Acesta a fost preluat de Serviciul asistență medicală urgentă și transportat la spitalul raional. Angajații IGSU au reușit localizarea flăcărilor către ora 23:21 și lichidarea acestora la ora 23:37. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite.
În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare, inclusiv atunci când utilizează aparatele electrice de încălzit, dar și atunci când folosesc sursele de foc. Mai mult, pompierii îndeamnă oamenii să evite exploatarea buteliilor cu gaz propan în locuințe, pentru a evita cazurile de explozii și incendii.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 28 situații de risc.