STRATEGIA DE CONTROL A SERVICIULUI FISCAL DE STAT PENTRU ANUL 2023

Data:
Dec 14, 2022

Serviciul Fiscal de Stat a aprobat Strategia de control pentru anul 2023 și Lista agenților economici ce vor fi supuși controalelor fiscale conform planului anual de controale.

La stabilirea listei agenților economici, autoritatea fiscală a ținut cont de următoarele principii:

orientarea activității de control spre contribuabilii cu risc de neconformare fiscală corelate cu cifra de afaceri declarată de aceștia (cifra de afaceri mai mare de 5 milioane);

aplicarea măsurilor de conformare forțată prioritar față de contribuabilii care desfășoară activitate de întreprinzător o perioadă mai mare de 4 ani;

diminuarea cu 10% a numărului de controale fiscale planificate comparativ cu anul 2022.

Pe parcursul anului 2023, controalele fiscale prin metoda verificării operative vor viza preponderent următoarele domenii:

activitatea de transport de pasageri în regim de taxi/internațional;

comerțul cu amănuntul, comerțul electronic;

prestarea serviciilor de întreținere/reparație auto;

prestarea serviciilor de înfrumusețare, îngrijire și sănătate;

activitatea caselor de schimb valutar.

Pentru mai multe detalii Vă rugăm să consultați documentele menționate supra, care sunt disponibile pe pagina-web a SFS – www.sfs.md.

Serviciul Fiscal de Stat încurajează contribuabilii să activeze onest și în corespundere cu legislația în domeniu.

Fisc 

 

STRATEGIA DE CONTROL A SERVICIULUI FISCAL DE STAT PENTRU ANUL 2023
Federatia de padel
BNRM