START ETAPA A II-A A PROIECTULUI DE TAXARE ELECTRONICĂ ÎN TRANSPORTUL PUBLIC MUNICIPAL
Dec 13, 2023
Primăria Municipiului Chișinău informează că a fost dat startul celei de-a doua etape a proiectului-pilot de taxare electronică în transportul public municipal, lansat în parteneriat cu MAIB.
În prezent, în toate troleibuzele de pe rutele:nr. 22, nr. 23, nr. 24 și nr. 30 are loc instalarea a câte două validatoare de plată staționare, mai performante.
Astfel, circa 150 de validatoare vor fi instalate în transportul public municipal.
E de menționat că sistemele electronice de plată precedente, cât și pos-terminalele de la conductori au fost retrase în totalitate.
Pe durata procesului de instalare a validatoarelor noi de plată în transportul public, acestea nu sunt funcționale.
Vom reveni cu detalii despre data lansării achitării plății pentru călătorie prin noile terminale, cât și despre instrucțiunile de achitare.