REGULAMENTUL PRIVIND INCINERAREA ȘI COINCINERAREA DESEURILOR, APROBAT DE EXECUTIV
Apr 12, 2023
12 aprilie 2023, Chișinău – Operatorii vor putea contribui la reducerea cu până la 90% a volumului deșeurilor ajunse la groapa de gunoi, folosind o procedură de incinerare inofensivă mediului. În acest sens, Guvernul a aprobat, la inițiativa Ministerului Mediului, Regulamentul privind incinerarea și coincinerarea deșeurilor. Astfel, se urmărește micșorarea treptată a suprafețelor de teren supuse contaminării prin depozitarea deșeurilor, în paralel cu un nivel ridicat de recuperare energetică și materială.
Documentul stabilește condiții de exploatare și cerințe tehnice stricte, prin stabilirea de valori limită de emisie pentru instalațiile de incinerare și de coincinerare. De asemenea, proiectul prevede restricții privind incinerarea deșeurilor, condiții de transportare a deșeurilor către instalațiile de incinerare, precum și măsuri de control al emisiilor și evacuării poluanților în mediu.
Implementarea prevederilor Regulamentului va contribui la îmbunătățirea treptată a calității mediului, aerului, apei, solului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în primul rând a emisiilor de metan, precum și diminuarea riscurilor pentru sănătatea omului, legate de poluarea componentelor de mediu.
„Documentul va avea un efect pozitiv nu numai pentru reducerea poluării mediului cu deșeuri, dar și va contribui la diminuarea crizei energetice, utilizând deșeurile în procesul energetic în calitate de combustibil alternativ”, a menționat ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov.
Printre condițiile care au impus elaborarea documentului pot fi menționate lipsa infrastructurii de planificare, organizare și implementare a unui sistem de management integrat al deșeurilor la toate nivelurile, precum și rata scăzută de conectare a populației la servicii de colectare a deșeurilor.
Monitorizarea și implementarea Regulamentului va fi efectuată de Agenția de Mediu.