REFUGIAȚII DE LA CENTRUL DE PLASAMENT TEMPORAR DE LA MOLDEXPO AU FOST TRANSFERAȚI LA ALTE CENTRE DIN ȚARĂ

Data:
Nov 02, 2022

105 refugiați din Ucraina care erau cazați la centrul de plasament temporar de la Moldexpo au fost transferați în alte centre din țară care au infrastructură mai dezvoltată.

Transferul persoanelor a avut loc în ultimele două săptămâni ale lunii octombrie și a fost realizat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în colaborare cu Centrul Unic de Gestionare a Crizei, CIE Moldexpo și Agenția Proprietății Publice. 

Cele 105 persoane, dintre care 62 femei, 12 bărbați și 31 copii, au ajuns la 8 centre de plasament temporar din mun. Chișinău și la altele din Criuleni, Anenii-Noi, Hîncești, Strășeni și Orhei. Fiecare transfer s-a făcut ținându-se cont de necesitățile fiecărei persoane:loc de muncă, acces la grădiniță sau școală etc.

În prezent la centrul Moldexpo nu sunt cazați refugiați. Prin urmare, în perioada rece, instituția va fi închisă. Decizia a fost luată ținând cont de eficientizarea consumului de resurse energetice în timpul iernii și reducerea costurilor, deoarece sistemul de încălzire al pavilionului Moldexpo este pe gaze naturale și ar fi generat facturi lunare de peste 400.000 de lei.

Guvernul Republicii Moldova

 

REFUGIAȚII DE LA CENTRUL DE PLASAMENT TEMPORAR DE LA MOLDEXPO AU FOST TRANSFERAȚI LA ALTE CENTRE DIN ȚARĂ
Federatia de padel
BNRM