PRODUCĂTORII AGRICOLI VOR BENEFICIA DE RAMBURSAREA TVA
Nov 03, 2022
Membrii Cabinetului de miniștri au aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, avizul la proiectul de lege privind Programul de rambursare a TVA pentru întreprinderile care activează în domeniul agricol. Acesta prevede instituirea Programului de restituire a TVA producătorilor agricoli pentru acoperirea datoriilor la impozitele și taxele de stat datorate de către aceștia, precum și mecanismul de implementare a Programului.
Beneficiari ai Programului de rambursare a TVA vor fi agenții economici care au suportat pierderi de peste 50 la sută ale producției agricole, ca urmare a calamităților naturale produse în anul 2022 sau a embargoului impus de Federația Rusă la importul producției de origine vegetală din Republica Moldova.
Rambursarea TVA se va efectua în baza cererii depuse la Serviciul Fiscal de Stat, iar plățile vor fi achitate în termen de 25 de zile lucrătoare de la data solicitării. Rambursarea va fi oferită pentru perioada aprilie 2022 – iunie 2023, inclusiv.
Scopul proiectului constă în diminuarea impactului negativ al calamităților naturale, precum și cel al creșterii prețurilor asupra agenților economici din domeniul agriculturii și industriei alimentare.
Guvernul Republicii Moldova