PRIMĂRIA CHIȘINĂU ÎȘI PROPUNE AMENAJAREA UNUI LABORATOR PENTRU EFECTUAREA TESTELOR PCR

Data:
Jan 25, 2022

Primăria Chișinău își propune amenajarea primului Laborator municipal pentru efectuarea testelor de biologie moleculară Timp Real-PCR, un laborator de referință, cu o capacitate de minim 1000 teste pe zi.

Primăria Chișinău este în proces de definitivare a listei de echipamente și specificații tehnice.

Spațiul pentru laborator este renovat și va fi amplasat la SCM “Sf. Treime”, cu circuit și acces separat.

Urmează să fie anunțată licitația pentru procurarea echipamentelor de laborator (procedura de durată efectuată de CAPCS).

Primăria fortifică echipa de laborator cu resurse umane și a demarat procesul de instruire a personalului. 

"Mun. Chișinău are nevoie de o alternativă, în condițiile în care oamenii sunt nevoiți să efectueze testele PCR în laboratoarele private, cu plata din buzunar de sute de lei per test, iar Ministerul Sănătății nu a creat noi laboratoare publice și nu a revizuit capacitățile de testare. Prin așa acțiuni, Ministerul “subvenționează” la propriu activitatea comercială a laboratoarelor private",- a spus edilul capitalei Ion Ceban.

 

PRIMĂRIA CHIȘINĂU ÎȘI PROPUNE AMENAJAREA UNUI LABORATOR PENTRU EFECTUAREA TESTELOR PCR
Federatia de padel
BNRM