PRIM-MINISTRA NATALIA GAVRILITA S-A ÎNTALNIT CU MEMBRII ASOCIAȚIEI INVESTITORILOR ROM NI
Sep 09, 2022
Natalia Gavrilița i-a primit în vizită pe reprezentanții Asociației Investitorilor Români (AIR). Agenda discuțiilor a fost una complexă și a cuprins subiecte importante care vizează avansarea colaborării moldo-române prin asigurarea continuității proiectelor investiționale, aflate în derulare, și inițierea de noi proiecte reciproc avantajoase în domeniile strategice, cum ar fi cel economic, infrastructură, agricultură și IT.
„Ne bucurăm de o deschidere absolută din partea autorităților de la București și avem parte de o relație de colaborare și de prietenie foarte bună cu Guvernul României. Rezultatele sunt vizibile în toate domeniile de interacțiune”, a spus prim-ministra.
Părțile au discutat despre contextul regional și internațional actual, dar și despre cum evoluțiile pe scena mondială afectează mersul lucrurilor pe ambele maluri ale Prutului. Investitorii și-au expus problemele pe care le confruntă în acest moment.
Prim-ministra le-a vorbit investitorilor despre viziunea Executivului pe termen scurt, mediu și lung pentru a face față tuturor crizelor, pentru a crea condiții favorabile mediului de afaceri și a spori capacitatea de atragere a investițiilor în Republica Moldova.
„Împreună cu colegii mei din Guvern, am decis să dedicăm luna septembrie business-ului, astfel încât să asigurăm păstrarea și creșterea numărului de locuri de muncă și să punem baze solide pentru recuperarea și creșterea economică. Vreau să ne concentrăm pe elaborarea unor soluții ce ar veni în sprijinul celor care s-au ambiționat să facă afaceri în țara noastră, dar și să amintim despre acțiunile deja întreprinse de Executiv pentru depășirea dificultăților de ordin economic și social în această perioadă. Îmi doresc ca peste 3-4 ani să privim în urmă și să putem afirma că deciziile luate acum au fost benefice pentru economia noastră care e una bine ancorată în spațiul european”, a menționat șefa Executivului.
În prezent, în țara noastră sunt înregistrate 1562 de întreprinderi cu capital românesc. Astfel, România se clasează pe locul 2 printre principalii investitori ai Republicii Moldova, după valoarea capitalului investit, cifra investițiilor însumând circa 6 miliarde de lei.
Direcţia comunicare și protocol
Guvernul Republicii Moldova