PREMIERUL DORIN RECEAN, LA ÎNTREVEDERE CU PREȘEDINTELE ROM NIEI KLAUS IOHANNIS

Data:
Mar 01, 2023

Premierul Dorin Recean, la întrevederea cu președintele României, Klaus Iohannis:„Republica Moldova și România au relații cu totul speciale – cu fiecare zi mai solide”.

1 martie 2023, București - România va sprijini, în mod ferm, agenda europeană a Republicii Moldova, reconstrucția economiei, implementarea reformelor și consolidarea securității țării noastre. Interesul pentru continuarea proiectelor comune, în beneficiul cetățenilor celor două state, a fost reiterat la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu președintele României, Klaus Iohannis.

Șeful Executivului a apreciat reacția promptă a României la necesitățile Republicii Moldova, subliniind suportul care mereu a amplificat răspunsul autorităților la crize. Drept exemplu, Dorin Recean a menționat ajutorul concret oferit agricultorilor moldoveni afectați de seceta din 2020, dar și sprijinul pentru depășirea consecințelor crizei energetice din această iarnă. În același timp, Dorin Recean a remarcat sprijinul României în procesul de obținere a statutului de țară candidată pentru aderarea la UE și a accentuat că Guvernul de la Chișinău este hotărât să accelereze procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.

„Republica Moldova și România au relații cu totul speciale – cu fiecare zi mai solide, iar experiența României în procesul de aderare la Uniunea Europeană ne este de mare ajutor. Sperăm să reușim să progresăm cât mai rapid, astfel încât, până la sfârșitul acestui an, să pornim negocierile de aderare la UE și să ne regăsim cât mai curând în marea familie europeană”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

De asemenea, șeful Cabinetului de miniștri a menționat că România rămâne cel mai important partener economic al Republicii Moldova și principala piață de desfacere pentru produsele moldovenești. În acest context, părțile au discutat despre oportunitățile de investiții și afaceri oferite de către piața noastră.

Președintele Klaus Iohannis a reconfirmat angajamentul României de a acorda întreaga susținere în procesele de transformare, modernizare și de implementare a reformelor, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, bazat pe comunitatea de limbă, cultură și istorie.

Imagini video :https://bit.ly/3mh0zJJ

Guvernul Republicii Moldova

 

PREMIERUL DORIN RECEAN, LA ÎNTREVEDERE CU PREȘEDINTELE ROM NIEI KLAUS IOHANNIS
Federatia de padel
BNRM