PRECIZARE DE PRESĂ
Dec 26, 2022
Poliția de Frontieră comunică că ieri seara, în jurul orei 21:40, a fost solicitată intervenția polițiștilor de frontieră din Aeroportul Internațional Chișinău într-un caz de tulburare a ordinii publice la bordul unei aeronave.
Astfel, din motive de securitate, căpitanul aeronavei a luat decizia anulării rutei, fapt care a stârnit nemulțumirea pasagerilor, patru dintre aceștia - cetățeni ai Statului Israel, ar fi devenit agresivi și ar fi pornit o ceartă la bordul aeronavei. În context, a fost solicitată interventia polițiștilor de frontieră pentru stabilirea ordinii publice și asigurarea debarcării pasagerilor în siguranță, dar și returnarea în zona de sosiri a Aeroportului Internațional Chișinău.
În prezent, Poliția de Frontieră examinează toate circumstanțele pe cazul dat. Totodată, despre acest incident a fost informată Ambasada Statului Israel în Republica Moldova.
Politia de frontiera