PESTE 96 DE MII DE SERVICII DE DIALIZĂ AU FOST FINANȚATE ÎN 2022 DE CNAM
Jun 13, 2023
Peste 96 de mii de servicii de dializă au fost acoperite în 2022 din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală. Comparativ cu anul precedent, numărul acestor servicii a rămas practic la același nivel.
Dintre acestea, circa 90 de mii au fost ședințe de hemodializă prestate în condiții de ambulatoriu, în sumă de peste 181 de milioane de lei. Alte peste 6000 de ședințe au fost realizate la nivel de spital, iar valoarea lor a depășit 13 milioane de lei.
Costul unei ședințe de dializă achitat de CNAM variază de la 1696 lei la 2195 lei, iar lunar de astfel de servicii beneficiază în jur de 780 de beneficiari.
Pentru asigurarea populației cu asistență specializată de dializă în 2022, Compania Națională de Asigurări în Medicină a încheiat contracte cu nouă prestatori de servicii de dializă de pe înteg teritoriul țării, și anume:șapte publici (Spitalul Clinic Bălţi, Spitalul raional Cahul, Spitalul raional Comrat, Institutul Mamei și Copilului, Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Institutul de Medicină Urgentă) şi doi privați (BB-Dializa, SRL „Imunotehnomed”).