OPERAȚIUNE COMUNĂ DE REȚINERE A UNUI CETĂȚEAN AL ISRAELULUI

Data:
Jul 19, 2023

Operațiune comună de reținere și îndepărtare a unui cetățean al Israelului care prezintă pericol pentru securitatea națională și ordinea publică.

Un cetățean israelian, în vârstă de 36 ani, a fost reținut în data de 18 iulie 2023, pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit informațiilor operative, străinul face parte din structuri criminale și intenționa să comită infracțiuni pe teritoriul țării în domeniul IT, escrocherii și contrabandă cu bani, obținuți pe cale criminală. 

Grație intervenției prompte și măsurilor speciale de investigație demarate, Poliția de Frontieră în comun cu IGM și BPDS „Fulger” au oferit suport ofițerilor Direcției investigații criminalitate organizată și Direcției Analiză a INI în localizarea și reținerea străinului.

Acesta este cercetat penal în Israel pentru săvârșirea infracțiunii de banditism și escrocherie, fiind membru al unei grupări criminale.

Conform actului emis de către Inspectoratul General pentru Migrație, străinul a fost declarat indezirabil pentru 5 ani în Republica Moldova și predat Poliției de Frontieră pentru finalizarea procedurii de îndepărtare de pe teritoriul țării în Israel pe cale aeriană. 

Menționăm că persoana poate fi declarată indezirabilă dacă a desfăşurat, desfăşoară ori în privinţa acesteia există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.

 

 

OPERAȚIUNE COMUNĂ DE REȚINERE A UNUI CETĂȚEAN AL ISRAELULUI
Federatia de padel
BNRM