OFIȚERII CNA ŞI PROCURORII ANTICORUPȚIE AU EFECTUAT PERCHEZIȚII

Data:
May 30, 2023

Ofițerii Direcției generale teritoriale (DGT) Sud a CNA și procurorii oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție au efectuat percheziții, în această dimineață, la Primăria mun. Cahul, în cadrul unei cauze penale pornite pe fapte de abuz în serviciu. Potrivit materialelor cauzei, factori de decizie ai Primăriei mun. Cahul ar fi favorizat mai mulți agenți economici prin încheierea unor contracte de achiziții, contrare intereselor publice, fapt prin care au cauzat prejudicii considerabile bugetului public.

Din probatoriul acumulat, rezultă o bănuială rezonabilă că, în perioada 2021 până în prezent, secretarul Grupului de lucru în domeniul achiziţiilor de bunuri, servicii şi lucrări, ar fi divizat procedurile de achiziţii publice, efectuate de către Primăria mun. Cahul, în contracte de valoare mică, pentru a evita procedura de licitaţie. În așa mod, funcționarul a organizat de sine stătător procedura de achiziţe de valoare mică, prin examinarea personală a ofertelor şi atribuirea contractelor anumitor agenţi economici.

În cadrul investigațiilor și acțiunilor de urmărire penală s-a constatat că, prin semnarea contractelor de valoare mică, au fost favorizați mai mulți antreprenori care au propus prețuri mai mari pentru serviciile prestate, în detrimentul altor ofertanți care și-au propus serviciile la prețuri mult mai mici. Doar pe parcursul anului 2022, Primăria Cahul a efectuat un număr impunător de achiziţii de valoare mică, care vizau lucrări de construcție și reparație a grădinițelor din municipiu, a Palatului de Cultură ”Nicolae Botgros”, a stadionului din Cahul etc., cauzând daune considerabile bugetului public.  

Pentru confirmarea probelor administrate de organul de urmărire penală, astăzi s-au efectuat percheziții în biroul secretarului Grupului de lucru privind achizițiile publice a Primăriei mun. Cahul, de unde au fost ridicat contracte de achiziție și alți purtători de informații. Funcționarul a fost escortat la sediul DGT Sud al CNA pentru a-i fi prezentată ordonanța de bănuit. 

Oficiul Sud al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.

 

OFIȚERII CNA ŞI PROCURORII ANTICORUPȚIE AU EFECTUAT PERCHEZIȚII
Federatia de padel
BNRM