NATALIA GAVRILITA CĂTRE MINISTERUL ECONOMIEI DIN AZERBAIDJAN:"REPUBLICA MOLDOVA ESTE O ȚARĂ DESCHISĂ PENTRU INVESTIȚII"

Data:
Oct 11, 2022

Aflată într-o vizită oficială la Baku, prim-ministra Natalia Gavrilița s-a întâlnit, astăzi, cu ministrul Economiei al Republicii Azerbaidjan, Mikayil Jabbarov. Părțile au făcut un schimb de opinii privind dezvoltarea relațiilor comercial-economice moldo-azere, cu accent pe atragerea investiţiilor, creșterea volumului comercial, dar și pe perspectivele de colaborare în domeniul energetic în contextul provocărilor cu care se confruntă țara noastră.

Șefa Executivului a subliniat dinamica pozitivă a relațiilor moldo-azere din ultima perioadă, demonstrată prin fapte și decizii concrete. Natalia Gavrilița a salutat desfășurarea, după o pauză de 10 ani, a Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare economică dintre Republica Moldova și Azerbaidjan, precum și realizarea în practică a înțelegerilor anterioare referitoare la furnizarea fertilizanților pe piața moldovenească și acordarea a 300 de autorizații de transport. 

Prim-Ministra a spus că atragerea investiţiilor străine rămâne o prioritate pentru autoritățile de la Chișinău, accentuând, în context, avantajele pe care le oferă Zonele Economice Libere şi Parcurile Industriale din Republica Moldova. Prim-ministra a menționat că investițiile azere ar juca un rol important în sectoare, precum prelucrarea agricolă, eficiența energetică, IT, logistică și transport. Natalia Gavrilița a menționat, de asemenea, că există potențial pentru extinderea relațiilor comerciale, având în vedere categoriile de produse comercializate de cele două țări.

„Suntem recunoscători pentru primirea călduroasă. Întrevederea cu Președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Alyev, a dat tonul vizitei noastre aici. De altfel, aceeași deschidere spre un dialog constructiv am observat-o în fiecare instituție azeră. E un semn al prieteniei și al faptului că trebuie să fortificăm colaborarea bilaterală. Republica Moldova rămâne, la fel, o țară deschisă și atractivă pentru investitorii azeri, iar cei care decid să investească și să creeze locuri de muncă pentru cetățenii noștri vor avea toată susținerea Guvernului”, a spus Natalia Gavrilița.

Oficialii au explorat posibilitățile intensificării relațiilor comerciale între state, iar partea azeră a manifestat interes pentru colaborare în sectorul agricol.

„Țin să mulțumesc Republicii Moldova pentru cooperarea excelentă pe care am reușit să o restabilim între țările noastre. Dialogul pe care l-am avut cu colegii dumneavoastră, în ultima perioadă, a dat deja roade, mai ales în ceea ce privește vânzarea de fertilizanți. Suntem interesați de colaborarea pentru comercializarea produselor agricole din Republica Moldova, dar și de schimbul de experiență în domenii, cum ar fi viticultura și industria vinului”, a subliniat Mikayil Jabbarov.

În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate 115 întreprinderi azere, cu un volum total de investiții în valoare de 35,7 milioane lei. Totodată, volumul comerțului bilateral este în creștere. Țara noastră exportă vin și produse agricole, îmbrăcăminte, încălțăminte și servicii, iar importurile constau din produse energetice și bunuri de larg consum.

Guvernul Republicii Moldova

 

NATALIA GAVRILITA CĂTRE MINISTERUL ECONOMIEI DIN AZERBAIDJAN:"REPUBLICA MOLDOVA ESTE O ȚARĂ DESCHISĂ PENTRU INVESTIȚII"
Federatia de padel
BNRM