MĂSURI DE SUSȚINERE A POPULAȚIEI ȘI A FUNCTIONARILOR IMPLICAȚI ÎN GESTIONAREA CRIZELOR, APROBATE DE CSE
Jul 14, 2022
S.A. „Termoelectrica” va vira în Fondul de susținere a populației suma de circa 83 de milioane de lei, care reprezintă diferența dintre veniturile obținute de la vânzarea energiei electrice și energiei termice și cheltuielile de procesare a păcurii donate anterior de către România. O dispoziție în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița.
În vederea atenuării șocurilor de majorare a dobânzilor și susținerii beneficiarilor activi ai Programului de stat „Prima casă”, membrii CSE au decis că limita maximă a ratei dobânzii anuale pentru creditele acordate nu va depăși 11,37%, pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie 2022. Astfel, Creditorii (băncile finanțatoare) sunt obligați, în termen de 10 zile, să efectueze recalcularea ratelor lunare pentru creditele acordate în cadrul Programului de stat „Prima Casă”.
De asemenea, s-a decis că angajații Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării vor primi un spor la salariu pentru munca prestată în condiţii de risc sporit pentru sănătate, în lunile aprilie-iunie 2022. De spor va beneficia personalul antrenat direct în procesul de gestionare a fluxului migraţional şi asigurarea ordinii şi securităţii publice conexe acestuia. În acest scop, din fondul de intervenţie al Guvernului vor fi alocate mijloace financiare în sumă de 121,7 milioane de lei.
Membrii CSE au mai decis că autoritățile publice centrale și locale, instituțiile publice, societățile pe acțiuni cu capital de stat și întreprinderile de stat vor fi conectate sau reconectate, până la începerea sezonului de încălzire 2022-2023, la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică din mun. Chișinău și Bălți. În acest sens, instituțiile vor conlucra cu SA „TERMOELECTRICA” și SA „CET-Nord” și vor oferi accesul la infrastructură pentru montarea utilajului termoenergetic necesar conectării edificiilor. De asemenea, CSE a pus în sarcina Agenției Proprietății Publice inițierea negocierilor directe cu companii juridice și financiare internaționale care să efectueze auditul datoriilor Moldova Gaz către SA Gazprom și SRL Factoring Finance. Contractul de achiziții publice, încheiat cu operatorul economic desemnat câștigător al procedurii, urmează a fi prezentat către CSE în termen de cel mult 24 de ore de la momentul atribuirii acestuia. În același timp au fost abrogate mai multe derogări cu privire la achizițiile publice.
Totodată, pe perioada stării de urgență, cetăţenii ucraineni și apatrizii recunoscuți de autoritățile competente din Ucraina vor putea depune la Biroul migrație și azil solicitarea de acordare a dreptului de ședere provizorie în scop de studii, fără prezentarea actului ce confirmă mijloace de întreținere.
O altă prevedere a aprobată de CSE ține de reabilitarea, în regim de urgență, a tronsonului de cale ferată Basarabeasca (Republica Moldova) – Berezyne (Ucraina). Membrii CSE au decis autorizarea imediată a lucrărilor respective.
Direcţia comunicare și protocol
Guvernul Republicii Moldova