MEMORANDUM DE ÎNȚELEGERE ÎNTRE GUVERNELE REPUBLICII MOLDOVA ȘI SUA, APROBAT DE EXECUTIV
Apr 20, 2022
Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi Memorandumul de înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Statele Unite ale Americii, privind achiziționarea proprietății pentru construcția noului sediu al Ambasadei SUA în țara noastră. Pentru a putea fi transmis cu titlul oneros, terenul amplasat pe strada Tighina 12, cu o suprafața de 5,1814 ha, va fi trecut din domeniul public în domeniul privat al statului.
De asemenea, documentul aprobat prevede că Agenția Proprietății Publice (APP), prin intermediul unui evaluator certificat, va asigura determinarea valorii terenului.
După care, APP va institui un grup de lucru care va negocia cu SUA prețul terenului. Grupul va fi format din reprezentanții Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Culturii, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și Agenției Proprietății Publice.
În urma negocierii cu partea americană a prețului bunului imobil, care nu va fi mai mic decât cel de piață, Grupul de lucru va aproba acest preț printr-o decizie.
Ulterior, directorul general al APP va fi împuternicit să semneze cu Statele Unite ale Americii, contractul de vânzare-cumpărare a terenului cu suprafața de 5,1814 ha, incluzând părțile componente ale terenului care sunt proprietate de stat.
Memorandumul de înțelegere este valabil pentru o perioadă de un an de la semnare, plus o prelungire de opt luni, dacă va fi solicitat de SUA, și prevede cooperarea cu bună credință a părților în vederea atingerii obiectivului de cumpărare de către SUA a dreptului de proprietate asupra terenului, în conformitate cu legislația țării noastre și tratatele internaționale.
Este de menționat că lucrările de demolare a Stadionului Republican, de pe strada Tighina 12, au demarat în luna aprilie 2007, iar timp de mai mulți ani Republica Moldova și partea americană au negociat asupra transmiterii terenului respectiv pentru construcția Ambasadei SUA. Pe lângă construcția Ambasadei, se planifică amenajarea unui parc și altor spații deschise cu acces public.
Direcţia comunicare și protocol
Guvernul Republicii Moldova
Chișinău, Piața Marii Adunări Naționale, 1