MAI INFORMEAZĂ:ECHIPA USAR A REPUBLICII MOLDOVA CONTINUĂ SĂ INTERVINĂ ÎN LICHIDAREA CONSECINȚELOR CUTREMURULUI DIN TURCIA
Feb 15, 2023
La data de 14 februarie, salvatorii moldoveni plecați în misiunea internațională din Turcia au intervenit în localitatea Antakya, pentru lichidarea consecințelor cutremurului devastator. Aici, echipa USAR Moldova specializată în căutare-salvare urbană a efectuat lucrări de evaluare a blocurilor și caselor din zona afectată de seism.
Astfel, în urma verificărilor cu ajutorul echipamentului tehnic din dotare, dar și serviciului chinologic cu 2 câini, salvatorii moldoveni au localizat cadavrele a două persoane blocate sub dărâmături. Ulterior, după mai multe ore de lucru, echipa USAR a țării noastre a reușit să extragă cadavrele de sub ruine.
Totodată, pe parcursul zilei de ieri, salvatorii moldoveni în comun cu voluntarii au identificat un alt sector de intervenție, unde au evaluat și examinat subsolul unui bloc locativ. Acțiunile salvatorilor moldoveni specializați în căutare-salvare urbană vor continua și pe parcursul zilei de 15 februarie.
Amintim, că echipa USAR din Republica Moldova acționează timp de 6 zile în una din cele mai afectate zone de seism în provincia Hatay.