LUCRĂRILE DE CONSERVARE A CLĂDIRII CIRCULUI DIN CHIȘINĂU

Data:
Mar 24, 2023

Compania de construcții selectată în urma licitației lansate de PNUD, a început lucrările de reparație a acoperișului Circului din Chișinău.

Potrivit Delegației Uniunii Europene la Chișinău, edificiul Circului are o valoare arhitecturală deosebită, iar anul trecut a fost inclus în Registrul monumentelor ocrotite de stat.

Lucrările de reabilitare efectuate în prima etapă ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului curent, în funcție de condițiile meteorologice, precum și de alți factori, cum ar fi logistica de aprovizionare cu materie primă. Totodată, PNUD a lansat competiția pentru selectarea companiei care va realiza lucrările de înlocuire a fațadei vitrificate a Blocului A al Circului Chișinău.

Uniunea Europeană, prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, a alocat peste 1,8 mln de euro, care au acoperit costurile pentru expertiza tehnică detaliată, proiectare și pentru lucrări de reparație/conservare în prima etapă. Acestea vor împiedica degradarea clădirii Circului din cauza factorilor externi.

Costul estimat pentru finalizarea tuturor lucrărilor de conservare a întregului complex ar fi de peste 11 mln de euro. Acest lucru ar putea fi realizat în viitor prin bugetul național sau finanțare suplimentară din partea partenerilor de dezvoltare.

LUCRĂRILE DE CONSERVARE A CLĂDIRII CIRCULUI DIN CHIȘINĂU
Federatia de padel
BNRM