LA GUVERN S-A DESFĂȘURAT PLATFORMA DE DISCUȚII CU MANAGERII ȘI ȘEFII DE REDACȚIE A PUBLICAȚIILOR PERIODICE
Dec 14, 2023
Guvernul va compensa integral prin intermediul unui mecanism transparent ajustarea tarifului de distribuție a ziarelor în anul 2024, iar Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei”, la necesitate, va aplica publicațiilor periodice o vacanță de plată de 3 luni, pentru achitarea distribuției. Aceste măsuri imediate dar și alte subiecte de interes au fost analizate în cadrul platformei de comunicare organizate de Executiv cu managerii și redactorii-șefi ai publicațiilor periodice
Prim-ministrul Dorin Recean a menționat că la identificarea soluțiilor s-au luat în considerare 3 vulnerabilități, între care impactul asupra cititorilor și redacțiilor, care înregistrează constrângeri operaționale și de logistică dictate de costurile la hârtie, servicii tipografice și resurse umane. În acest context, potrivit premierului, este importantă susținerea activității redacțiilor, cu menținerea unor prețuri accesibile pentru cetățeni.
„Muncim în condițiile în care continuă răspândirea propagandei și dezinformării, de aceea este crucial să punem accent pe transparență, redacțiile fiind actorii importanți în livrarea informațiilor veridice către cetățeni în satele și orașele țării. Vă anunț despre alocarea resurselor necesare pentru a compensa majorarea tarifului de distribuție. Am dispus Ministerului Finanțelor identificarea către sfârșitul lunii decembrie sumei de 11 milioane de lei”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.
În cadrul platformei, a fost anunțat că procedura de distribuire a sprijinului de stat va fi realizată în baza criteriilor de etică și deontologie, elaborate de către Asociația Presei Independente (API) în cooperare cu alte organizații ale societății civile, iar respectarea criteriilor respective va fi monitorizată periodic de către experți media, fără participarea Executivului.
Managerii și redactorii șefi ai publicațiilor periodice au semnalat și alte problemele imediate, precum necesitatea prelungirii campaniei active de abonare pentru luna ianuarie, includerea presei scrise în lista criteriilor de eligibilitate la proiectul de lege privind subvenționarea în domeniul mass-media, dar și desfășurarea sistematică a consultărilor redacțiilor cu responsabilii de la Guvernul.