LA CHIȘINĂU A ÎNCEPUT REUNIUNEA REGIONALĂ A EXPERȚILOR DIN EUROPA DE SUD-EST PENTRU COMBATEREA EXPLOATĂRII PRIN MUNCĂ ÎN CADRUL TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
Oct 06, 2022
La Chișinău a început reuniunea regională a experților din Europa de Sud-Est pentru combaterea exploatării prin muncă în cadrul traficului de ființe umane.
Dumitru Udrea, Secretarul general al Guvernului, la deschiderea evenimentului:
“Traficul de persoane rămâne o problemă globală și este una dintre cele mai grave crime care afectează viețile a milioane de oameni. Aproape fiecare țară din lume este afectată de trafic, fie ca țară de origine, de tranzit sau de destinație pentru victime. Acest fenomen este în continuă schimbare și evoluție. În pofida tuturor eforturilor depuse de comunitatea anti-trafic, fenomenul continuă să existe încă în țara noastră.
Exploatarea prin muncă este o formă predominantă de trafic în Republica Moldova. Prin urmare, consider că evenimentul de astăzi este o platformă bună pentru schimbul de experiență și cunoștințe cu colegii din regiunea Europei de Sud-Est, care va fi de folos tuturor, în fiecare țară.
După cum știți deja, de la începutul războiului din Ucraina, Republica Moldova a primit un număr important de refugiați raportați la numărul total al populației și este una dintre țările cele mai afectate de criza refugiaților. Știm cu toții că orice criză umanitară crește riscurile de trafic și abuz. De aceea, Moldova a acordat o atenție deosebită măsurilor de prevenire și aceste acțiuni au fost realizate încă de la începutul crizei.
Apreciem sprijinul UNODC, care oferă oportunități experților din țările noastre de a participa la diferite întâlniri regionale similare. Ele reprezintă o platformă excelentă pentru schimbul de experiență și stabilirea de colaborări inter-instituționale și internaționale ale actorilor anti-trafic din țările participante.
Acum este momentul să arătăm solidaritate și cooperare. Vom face tot posibilul pentru a avansa pe agenda noastră comună de prevenire și combatere a traficului de persoane prin eforturi consolidate”.
Reuniunea va avea loc pe 5-6 octombrie și este organizată de Agenția Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) în colaborare cu Ministerul Europei și Afacerilor Externe al Franței.
Guvernul Republicii Moldova