INTERVENȚIA IGSU LA LICHIDAREA UNUI INCENDIU PE ŞOSEAUA MUNCEȘTI DIN CAPITALĂ
May 23, 2023
În seara zilei de 22 mai, la ora 23:01, pompierii din capitală au fost alertați despre producerea unui incendiu pe șoseaua Muncești, din municipiul Chișinău. Potrivit informațiilor recepționate de la Serviciul 112, arderea a izbucnit pe teritoriul unei întreprinderi de producere a mezelurilor, iar flacările au afectat două autocamioane parcate.
Pentru lichidarea incendiului la fața locului au intervenit trei echipe de salvatori, care ajunși, au stabilit că focul a cuprins două autocamioane de model,,MAN” cu frigidere utilizate pentru transportarea mărfii, precum și un automobil de model,,Mercedes E Class”. Pompierii au reușit lichidarea incendiului la ora 03:25, iar în urma incendiului autocamioanele și automobilul au fost distruse complet de flăcări. Victime nu au fost raportate.
Cauza și circumstanțele izbucnirii producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști. În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii IGSU au intervenit în 34 situații risc.