INFRASTRUCTURA INSTITUȚIILOR EDUCAȚIONALE DIN CAPITALĂ ESTE PREGATITA PENTRU ÎNCEPEREA NOULUI AN ȘCOLAR
Aug 29, 2022
Primăria Municipiului Chișinău informează că infrastructura instituțiilor de învățământ din capitală este pregătită pentru începerea noului an școlar 2022-2023. Astfel, până în prezent, în peste 90 la sută din edificii, lucrările de reparații s-au încheiat, iar în celelalte instituții, intervențiile care urmează să fie făcute nu vor afecta procesul educațional.
De asemenea, până în 1 septembrie 2022, cinci echipe sectoriale, cu specialiști din cadrul Primăriei Chișinău și ANSA, vor verifica pe teren gradul de pregătire al școlilor și grădinițelor pentru noul an de studii.
Informații în acest sens au fost prezentate astăzi, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, de șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi.
În contextul startului noului an școlar, Primarul General, Ion Ceban, a solicitat responsabililor municipali să comunice suplimentar cu reprezentanții instituțiilor educaționale și părinți modul de organizare a primului sunet, precum și procedura de obținere a abonamentelor de circulație pentru elevi în transportul public de pasageri.
De asemenea, edilul capitalei a informat audiența că investițiile realizate în domeniul educației au fost triplate în ultimii ani. Doar în anul curent, alocațiile pentru școli și grădinițe a crescut cu 39 de milioane lei, comparativ cu 2021. „N-au fost făcute discriminări, au fost alocate surse financiare atât în oraș, cât și în suburbii. S-a investit în reparațiile acoperișurilor, schimbarea tâmplăriilor, a grupurilor sanitare, rețelelor inginerești și în amenajarea curților instituțiilor educaționale", a precizat Ion Ceban.
E de menționat că în anul curent, au fost depuse peste 12000 cereri de înscriere a copiilor în clasa I, fiind formate 343 de clase, în cele 123 de instituții școlare din capitală.
Primăria Municipiului Chișinău