INCENDII REPETATE LA SILOZIURILE DIN PORTUL GIURGIULESTI PUN ÎN PERICOL INFRASTRUCTURA CRITICĂ
Jan 20, 2023
Incendiile repetate la silozurile din portul Giurgiulești pun în pericol infrastructura critică de importanță națională și securitatea în zona de frontieră.
MAI va solicita Comisiei Situații Excepționale examinarea subiectului dat, pentru luarea măsurilor speciale de protejare a infrastructurilor critice și a mediului, de importanță națională, situate în zona Portului Giurgiulești, pentru prevenirea consecințelor mai grave.
MAI atrage atenția asupra pericolului iminent asupra infrastructurilor critice de importanță națională și strategică, care pot fi afectate, din cauza producerii repetate a unor evenimente cu grad de pericol ridicat, astăzi având loc cea de a 5-a intervenție a IGSU la incendiu, asupra unui siloz cu produse agricole.
Din cauza gradului crescut de pericol, ministrul de interne, însoțit de o echipă de specialiști ai IGSU și ai IGPF, a efectuat o vizită în zona calamitată de incendii, pentru a stabili cu exactitatea realitatea din teren.
„Aceste incendii repetate se află într-o zonă sensibilă. Acolo este un nod strategic pentru economia și securitatea țării noastre, pentru că la Giurgiulești fac joncțiunea 3 state, unul dintre ele fiind în război. Din cauza riscului de explozie și a poluării, pot fi afectate relațiile internaționale. Precizez că există un potențial crescut de risc, din cauză că structurile afectate de incendii pot distruge infrastructura de cale ferată, aflată lângă aceste depozite, lucru care ar bloc activitatea portuară. În plus, există un pericol iminent legat de transportul de materiale inflamabile pe calea ferată, deoarece în apropierea silozurilor se află depozite de combustibili, iar mișcarea acestor mărfuri se face pe calea ferată. Din această cauză există un risc crescut de explozie”, a declarat ministrul afacerilor interne, Ana Revenco.
În prezent, pentru securizarea zonei și intervenție imediată, a fost creat un post permanent de supraveghere al IGSU, pentru evitarea extinderii incendiilor. În plus, poliția națională a pornit un proces de cercetare și întreprinde acțiuni de acumulare a probatoriului sub controlul procurorului, în legătură cu acest caz. În funcție de concluziile preliminare ale cercetărilor, se va decide modul de acțiune sub aspect judiciar.
De asemenea, MAI va solicita măsuri de protecție a mediului, având în vedere poluarea mediului ambiant cu substanțe toxice, produse de incendiile la silozuri, care pun în pericol persoanele aflate în zonă, inclusiv populația și angajații structurilor afacerilor interne, care activează în zona portului Giurgiulești.
Incendiile repetate la silozurile din portul Giurgiulești pun în pericol infrastructura critică de importanță națională și securitatea în zona de frontieră
Concluziile și măsurile identificate vor fi înaintate către Comisia Situații Excepționale, cu propunerea impunerii unor măsuri de urgență, pentru a proteja viața persoanelor, calitatea vieții acestora, cât și infrastructurile critice de importanță strategică, cum ar fi calea ferată situată în proximitate locațiilor unde au loc incendiile.
MAI precizează că, din cauza incendiilor, structura de rezistență a silozurilor este afectată, existând riscul de prăbușire a acestora, astfel fiind afectate vieți omenești dar și funcționalitatea circulației mărfurilor în portul Giurgiulești.
IGSU a intervenit pentru lichidarea incendiului și controlul arderii de nenumărate ori la silozurile respective, dar controlul asupra focului nu este suficient pentru înlăturarea pericolului, iar demersul către CSE este motivat prin faptul că măsurile de protecție care se impun exced raza de competență a sistemului afacerilor interne.