ÎN ATENȚIA PRESTATORILOR DE SERVICII FARMACEUTICE!

Data:
Jul 31, 2023

Compania Națională de Asigurări în Medicină informează că, de la 1 august 2023, vor intra în vigoare noile sume fixe compensate, calculate conform metodologiei prevăzute în anexa nr. 4 a Ordinului nr. 600/320-A/2015 cu privire la mecanismul de includere a medicamentelor pentru compensare din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

Actualizarea sumelor respective are la bază prețurile din Catalogul național de prețuri de producător la medicamente din data de 30 iunie 2023, precum și prețurile de achiziție conform garanțiilor de preț la medicamentele negociate.

Urmare a recalculării sumelor fixe compensate, pentru 243 de denumiri comune internaționale de medicamente (în diferite doze și forme) parțial compensate au survenit un șir de modificări.

Astfel, suma fixă compensată de CNAM se va majora în cazul a 126 de denumiri comune internaționale (DCI) din listă, ceea ce va duce în mod direct la micșorarea plății din partea beneficiarilor. Pentru alte 36 DCI, suma fixă compensată va rămâne aceeași, iar la 81 DCI suma respectivă se va reduce. Această scădere se explică pin autorizarea pe piață a mai multor produse generice cu prețuri mai mici, fapt ce are impact direct asupra diminuării indicelui de preț mediu calculat din prețurile cu amănuntul la acestea.

Prin urmare, beneficiarii de medicamente compensate vor putea alege preparatul la preţ convenabil din toată gama de preparate cu aceeaşi substanţă activă.

Pentru aplicarea noilor sume fixe compensate, CNAM a prevăzut un buget de 8,2 milioane de lei în subprogramul „Servicii destinate compensării medicamentelor și dispozitivelor medicale”.

 

ÎN ATENȚIA PRESTATORILOR DE SERVICII FARMACEUTICE!
Federatia de padel
BNRM