GUVERNUL SPOREȘTE MĂSURILE DE SIGURANȚĂ A OPERATORILOR AERIENI
Sep 01, 2022
Activitățile de transport aerian se vor desfășura în condiții sporite de siguranță. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, Regulamentul de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la operațiunile aeriene.
Scopul proiectului este să instituie un cadru normativ unic în domeniul operațiunilor aeriene, în care să fie incluse atât cerințele tehnice, cât și cele administrative. Totodată, prin acesta, va fi aliniată legislația națională la prevederile cadrului normativ european aferent operațiunilor aeriene.
Regulamentul prevede instituirea unui set de proceduri specifice cu privire la operațiunile aeriene cu avioane și elicoptere, condițiile de eliberare, menținere, modificare, limitare, suspendare sau revocare a certificatelor operatorilor de aeronave, supravegherea și controlul operatorilor aerieni implicați în operațiuni de transport aerian comercial și necomercial, dar și condițiile referitoare la operațiuni comerciale specializate.
De asemenea, Regulamentul stabilește prevederi referitoare la timpul de lucru și limitarea acestuia, examinarea medicală a personalului din aviația civilă, evaluarea psihologică a echipajului de zbor, protejarea securității lucrătorilor etc.
Implementarea Regulamentului va contribui la racordarea sistemului național de certificare a operatorilor aerieni la cel european, dar și va crea condițiile necesare de operare în siguranță a zborurilor.
Direcţia comunicare și protocol
Guvernul Republicii Moldova