GUVERNUL A APROBAT VOLUMELE MAXIME COMPENSATE ȘI PREȚURILE COMPENSATE LA ENERGIE, ÎN FUNCȚIE DE CATEGORIA DE VULNERABILITATE ENERGETICĂ

Data:
Nov 24, 2022

Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, volumele maxime compensate și prețurile la energie pentru consumatorii casnici, aplicate în perioada noiembrie 2022 - martie 2023.

Astfel, în cazul gazelor naturale, statul va compensa tariful pentru primii 180 metri cubi consumați lunar, iar prețul final achitat de consumator, în funcție de categoria de vulnerabilitate, va fi de:

– 12 lei per metru cub pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată;

– 14 lei per metru cub pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică ridicată;

– 17 lei per metru cub pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică medie;

– 24 de lei per metru cub pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică scăzută.

Pentru consumatorii de energie termică în regim centralizat, volumul maxim compensat va fi de 1,3 Gcal pe lună pentru un loc de consum, iar prețul final va fi de:

– 1450 lei/Gcal pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată;

– 1700 lei/Gcal pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică ridicată;

– 1950 lei/ Gcal pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică medie;

– 2500 lei/Gcal pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică scăzută.

De asemenea, va fi compensat tariful la energia electrică pentru primii 75 kW/h consumați lunar, prețul final fiind de 3,3 lei per kW/h pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată și 3,7 lei per kW/h pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică ridicată.

Guvernul va compensa prețul la energia electrică inclusiv consumatorilor casnici pentru care aceasta reprezintă principala sursă de încălzire în perioada rece, la un volum maxim compensat de 1000 kWh/lună. 

Această categorie de consumatori va trebui să se înregistreze pe compensatii.gov.md și să întrunească următoarele condiții:să aibă un consum mediu lunar de electricitate de cel puțin 250 kWh/lună, în perioada rece precedentă, și să nu fie conectați la furnizarea centralizată de energie termică sau să înregistreze un consum mediu lunar de energie termică mai mic de 0,3 GCal/lună, în perioada rece precedentă.

Pentru achitarea compensațiilor în perioada rece (noiembrie 2022 - decembrie 2023) vor fi necesare aproximativ 5 miliarde de lei, în anul curent fiind alocate din bugetul de stat 870 de milioane de lei.

Menționăm că 24 noiembrie este ultima zi de depunere a solicitării pe platforma compensatii.gov.md, pentru a avea categoria de vulnerabilitate atribuită pentru luna noiembrie. Până în prezent, circa 700 de mii de cereri au fost înregistrate în sistemul informațional „Vulnerabilitatea energetică”.

Guvernul Republicii Moldova

 

GUVERNUL A APROBAT VOLUMELE MAXIME COMPENSATE ȘI PREȚURILE COMPENSATE LA ENERGIE, ÎN FUNCȚIE DE CATEGORIA DE VULNERABILITATE ENERGETICĂ
Federatia de padel
BNRM