GRUPUL MEDIA PENTRU ŞTIRI DE SECURITATE PRIVIND SUMMITUL

Data:
May 31, 2023

Grupul Media pentru Știri de Securitate privind Summitul Comunității Politice Europene (GMSS-CPE) 2023 vă informează: 

Pregătirile pentru evenimentul din 1 iunie sunt pe ultima sută de metri. Primele delegații oficiale deja au început să sosească în Republica Moldova.

În acest sens, autoritățile din domeniul securității naționale informează cetățenii că pe întreg teritoriul țării activitățile decurg într-un regim de normalitate. Măsurile de securitate aplicate pentru Summitul CPE sunt instalate gradual și au un nivel sporit de flexibilitate, astfel încât inconveniențele să fie cât mai reduse pentru cetățeni.

La această oră, Aeroportul Internațional Chișinău activează în regim obișnuit, fără perturbări în fluxul de procesare a pasagerilor și fără întârzierea zborurilor programate. Aterizarea celor peste 20 de delegații oficiale nu va afecta programul de zbor al curselor regulate pentru astăzi, 31 mai. 

În intervalul de timp 00:00 (ora locală), 1 iunie 2023 - 07:00 (ora locală), 2 iunie 2023, spațiul aerian al Republicii Moldova va fi declarat zonă temporar restricționată pentru zborurile aeronavelor civile și alte activități de utilizare a spațiului aerian. În acest interval de timp vor fi permise doar zborurile aeronavelor care transportă delegații oficiale la Summitul Comunității Politice Europene.

Actualmente, toate punctele de trecere a frontierei terestre au un regim obișnuit de funcționare. Autoritățile cu atribuții la frontieră înregistrează un flux normal în toate punctele de trecere situate la graniță cu România, dar și cele cu Ucraina. În cazul majorării traficului vor fi aplicate mai multe măsuri speciale:suplinirea numărului de angajați din prima linie de control și a echipamentelor portabile de citire a documentelor, folosirea la maximum a infrastructurii punctelor de trecere, antrenarea în activitățile de control și supravegherea frontierei a ofițerilor Agenției Europene FRONTEX.

Odată cu sosirea delegațiilor oficiale în Republica Moldova, traficul rutier pe traseul Aeroportul Internațional Chişinău – Chișinău va fi parțial suspendat, întrucât coloanele oficiale se vor îndrepta către unitățile de cazare. Traficul rutier va fi redirecționat pe rute alternative de către inspectorii de patrulare.

Reiterăm că ambulanțele și autospecialele de intervenție vor avea un regim special de deplasare. De asemenea, activitățile comerciale și cotidiene ale cetățenilor care sunt în afara perimetrelor de securitate, se vor desfășura în regim obișnuit.

Precizăm că autoritățile își sincronizează în continuare acțiunile pentru diminuarea disconfortului participanților la trafic. În același timp, se mizează pe conlucrarea cetățenilor cu forțele de ordine, conformarea la cerințele acestora, respectarea semnelor agenților de poliție, a regulilor în trafic, precum și parcarea regulamentară. 

Din GMSS-CPE fac parte comunicatorii instituțiilor naționale din domeniul ordinii publice, securității și apărării naționale:Ministerul Afacerilor Interne cu Inspectoratul General al Poliției, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Migrație, Inspectoratul General de Carabinieri, Academia „Ștefan cel Mare” a MAI;Serviciul de Protecție și Pază de Stat;Serviciul de Informații și Securitate;Ministerul Apărării;Procuratura Generală;Autoritatea Aeronautică Civilă;Administrația Națională a Penitenciarelor.  

GMSS-CPE recomandă tuturor persoanelor să se informeze din surse oficiale. 

 

GRUPUL MEDIA PENTRU ŞTIRI DE SECURITATE PRIVIND SUMMITUL
Federatia de padel
BNRM