FORUMUL ECONOMIC CHIȘINĂU 2022

Data:
Sep 06, 2022

Primăria Municipiului Chișinău organizează în perioada 30 septembrie - 1 octombrie 2022, Forumul Economic Chișinău.

Reuniunea va avea loc la Palatul Republicii (str. Maria Cebotari, 16), unde vor participa speakeri și invitați din diferite țări, pentru a discuta potențialul investițional și de dezvoltare al Chișinăului.

Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, academic și asociativ, experți în economie, investitori și donatori străini, precum și delegații oficiale ale orașelor înfrățite sau partenere și vine să pună accent pe eforturile comune țintite către identificarea unor soluții și oportunități care să contribuie la dezvoltarea continuă a capitalei.

În context, Primarul General, Ion Ceban a menționat că speakeri de talie internațională, din Moldova, dar și de peste hotare, vor aborda subiecte ce țin de transformarea digitală a orașului, mobilitatea, turismul urban, piața imobiliară și alte teme relevante pentru municipalitate.

„Vom lansa în premieră, în cadrul forumului, harta investițională a municipiului Chișinău ce conține peste 60 de obiecte atractive de investiții din categoria imobiliară, funciară, social-educațională, de divertisment etc, astfel ne propunem să atragem cât mai multe surse financiare pentru dezvoltarea orașului", a conchis edilul capitalei.

La forum va fi prezentată Strategia de dezvoltare a orașului Chișinău - 2030, precum și alte strategii de sectoriale:Strategia de Mobilitate, Strategia de Dezvoltare a Turismului, dar și inițiativele:Chișinău - Oraș Verde, Chișinău - Oraș Inteligent.

Totodată, invitații străini vor vorbi despre experiența altor țări în dezvoltare urbană pe toate dimensiunile și vor împărtăși bunele practici implementate în orașele Grenoble, Lublin, Varșovia, Madrid, Valencia și altele.

Forumul Economic Chișinău vine să confirme o dată în plus că orașul este deschis pentru o dezvoltare urbană inovatoare și prietenoasă mediului, fapt care generează noi oportunități de investiții în serviciile necesare pentru atingerea acestui scop.

Pentru a afla detaliile noi în timp util și a vă înregistra, accesați următorul link:https://forum.chisinau.md

Primăria Municipiului Chișinău

 

FORUMUL ECONOMIC CHIȘINĂU 2022
Federatia de padel
BNRM