DOUĂ MINORE AU AVUT DE SUFERIT ÎN URMA INTOXICĂRII CU MONOXID DE CARBON EMANAT DE LA UN CAZAN DEFECT

Data:
Mar 27, 2023

Două minore au primit intoxicații cu monoxid de carbon emanat de la un cazan defect, alimentat cu combustibil solid. Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de 26 martie într-o locuință de pe strada Valea Trandafirilor nr. 5 din municipiul Chișinău. Potrivit informațiilor recepționate de la Serviciul 112, două tinere în vârstă de 13 și 15 ani au avut nevoie de asistență medicală, după ce s-ar fi intoxicat cu produsele de arderea, care prin fisurile pereților au fost evacuate în interiorul locuinței.

Astfel, la fața locului a intervenit un echipaj de medici, care au acordat îngrijirile necesare. Ulterior, copiii au fost transportați la Institutul Mamei și Copilului pentru investigații și tratament. La moment, starea acestora este satisfăcătoare. Incendiu în încăpere nu s-a produs, iar toate circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite. 

În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reamintește cetățenilor despre necesitatea respectării regulilor de utilizarea a surselor de încălzit locuințele, cum ar fi cazanele, dar și sobele alimentate cu combustibil solid și gazos. Mai mult, pompierii îndeamnă oamenii să nu obtureze canalele de ventilare, să aerisească bine încăperile, iar pe timpul nopții să stingă focul din sobe.

Totodată, pentru evitarea intoxicației cu monoxid de carbon, persoanele sunt rugate să verifice sistematic starea cazanelor, sobelor și altor surse de încălzit, înainte de exploatare, iar în cazul în care depistează fisuri sau defecțiuni să le înlăture pentru a nu-și pune viața în pericol. Potrivit IGSU, din cauza intoxicațiilor cu monoxid de carbon, de la începutul anului 2023 au avut de suferit 65 de persoane, dintre care 32 de minori.

DOUĂ MINORE AU AVUT DE SUFERIT ÎN URMA INTOXICĂRII CU MONOXID DE CARBON EMANAT DE LA UN CAZAN DEFECT
Federatia de padel
BNRM