DECIZIA CONSILIULUI MUNICIPIULUI CHIȘINĂU DIN 25 NOIEMBRIE PRIN CARE S-A DISPUS MAJORAREA SUBSTANȚIALĂ A TARIFELOR PENTRU SERVICIUL PUBLIC DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI DE CANALIZARE CONTRAVINE LEGISLAȚIEI ÎN VIGOARE

Data:
Nov 25, 2022

Ilegalitatea Deciziei Consiliului municipiului Chișinău din 25 noiembrie 2022 privind majorarea tarifelor la serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare derivă din încălcarea de către autoritatea publică locală a prevederilor art. 35 alin. (5) al Legii 303/2013 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare.

Potrivit normei legale, aprobarea tarifelor are loc în conformitate cu Metodologia de determinare, aprobare şi aplicare a tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă, de canalizare şi/sau de epurare a apelor uzate și doar după avizarea acestora de către ANRE.

De notat că, prevederile cadrului legal în vigoare nu admit posibilitatea aprobării unor tarife provizorii.

ANRE va sesiza Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat cu referire la legalitatea Deciziei Consiliului municipal Chișinău. Potrivit art. 8 lit. g) al Hotărârii Guvernului nr. 845/2009 oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat exercită controlul obligatoriu, sub aspectul legalității, a deciziilor consiliilor locale de nivelul întâi şi ale celor de nivelul al doilea.

Totodată, ANRE va solicita organelor de drept examinarea acțiunilor persoanelor responsabile de calcularea și aprobarea nejustificată a tarifelor respective, prin prisma art. 328 al Codului penal ce vizează excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu.

Anre.md

 

 

DECIZIA CONSILIULUI MUNICIPIULUI CHIȘINĂU DIN 25 NOIEMBRIE PRIN CARE S-A DISPUS MAJORAREA SUBSTANȚIALĂ A TARIFELOR PENTRU SERVICIUL PUBLIC DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI DE CANALIZARE CONTRAVINE LEGISLAȚIEI ÎN VIGOARE
Federatia de padel
BNRM