CSE A INTERVENIT CU AJUSTĂRI LA REGULAMENTUL DE ATRIBUIRE A CATEGORIILOR DE VULNERABILITATE

Data:
Dec 01, 2022

Unele prevederi ale Regulamentului de atribuire a categoriilor de vulnerabilitate energetică vor fi completate. Regulile actualizate se regăsesc în Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), care s-a reunit, astăzi, într-o ședință prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița.

Potrivit Dispoziției CSE, în cazul consumatorilor care au declarat venituri de cel puțin trei ori mai mari decât veniturile cunoscute în sistemele și resursele informaționale de stat, pentru calculul vulnerabilității energetice se va utiliza venitul cunoscut în resursele de stat. 

În cazul gospodăriilor casnice, pentru care consumul de gaze dintr-o anumită lună este mai mic sau egal cu 2 m3, pentru calculul vulnerabilității energetice se va utiliza valoarea echivalentă cu jumătate din plafonul eligibil pentru calculul cheltuielilor gospodăriei casnice în luna respectivă.

Pentru consumatorii care au indicat drept sursă principală de încălzire energia electrică, dar care nu au indicat utilizarea gazelor naturale și a energiei termice, în calculul costului energiei în perioada rece a anului va fi inclus și costul estimat al combustibililor solizi, conform prevederilor punctului 29 din Regulament.

Totodată, familiilor pentru care costul energiei în perioada rece a anului se estimează la peste 10 mii lei pe lună, li se va atribui cel mult categoria de vulnerabilitate energetică medie.

Pentru consumul de energie electrică al întovărășirilor pomicole, furnizorii de energie vor aplica prețul stabilit pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică ridicată, în limita unui volum total lunar per întovărășire pomicolă echivalent cu 75 kWh.

De asemenea, a fost ajustat orarul deconectării iluminatului stradal pe timp de zi. Astfel, felinarele vor fi oprite între orele 08.00 - 16.00.

Guvernul Republicii Moldova

 

CSE A INTERVENIT CU AJUSTĂRI LA REGULAMENTUL DE ATRIBUIRE A CATEGORIILOR DE VULNERABILITATE
Federatia de padel
BNRM